Ella Stapleton, studentă în ultimul an la Northeastern University, a cerut rambursarea taxelor de școlarizare după ce a descoperit că profesorul ei folosea în secret ChatGPT pentru a genera materialele de curs.
Solicitarea, în valoare de 8.000 de dolari, a fost în cele din urmă respinsă de instituție, dar cazul ridică întrebări importante despre locul Inteligenței Artificiale în învățământul superior.
Stapleton a devenit suspicioasă după ce a observat greșeli ciudate în prezentările profesorului său de Afaceri, precum imagini irelevante, greșeli gramaticale și chiar menționarea ChatGPT în bibliografie.
„Profesorul ne spune să nu folosim Inteligența Artificială, apoi a folosit-o chiar el”, a declarat ea pentru New York Times. În plângerea oficială, studenta a acuzat lipsa de transparență și a susținut că a primit un produs educațional sub standardele promise.
Profesorul recunoaște: Am folosit ChatGPT
Profesorul Rick Arrowood a recunoscut că a folosit mai multe platforme AI pentru a-și pregăti materialele. El susține că nu a avut intenții rele și admite că ar fi trebuit să fie mai atent: „Privind retrospectiv, mi-aș fi dorit să fi fost mai transparent”.
În plus, el a îndemnat colegii profesori să reflecteze serios asupra modului în care integrează tehnologia în actul didactic și să comunice deschis cu studenții.
Universitatea respinge cererea, dar admite problema
Conducerea Northeastern University a respins cererea de rambursare, invocând politica sa privind utilizarea Inteligenței Artificiale, care prevede că orice conținut generat cu ajutorul AI trebuie atribuit și verificat corespunzător.
Ironia situației stă în faptul că, până acum, profesorii erau cei care îi acuzau pe studenți că trișează folosind IA. Acum, rolurile se inversează. Studenții încep să folosească platforme precum Rate My Professors pentru a semnala cazuri în care profesorii se bazează pe AI pentru a preda.
Un argument des întâlnit: „Plătim pentru instruire umană, nu pentru conținut generat de un robot pe care îl putem accesa gratuit”.
Comentează