Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O tornadă a lovit vestul Germaniei: Sunt zeci de victime - Foto/Video

globeecho.com
tornada

Peste treizeci de persoane au fost rănite, ”dintre care zece grav” în Paderborn, oraş din vestul Germaniei, după ce o ”tornadă” a lovit localitatea, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Poliţiei, relatează AFP, potrivit news.ro.

Tornada a provocat şi pagube materiale importante în acest oraş de dimensiunii medii din Renania de Nord-Westfalia.

Furtuna care traversează în prezent Germania a început în urma temperaturilor anormal de ridicate pentru anotimpul primăverii.

Poliţia din Germania spune că doi cetăţeni francezi au murit după ce parapanta lor motorizată a fost surprinsă de o rafală puternică de vânt şi s-a prăbuşit pe un câmp din centrul ţării. Autorităţile au avertizat că vor fi furtuni puternice în mare parte din Germania.

Parapantiştii, un bărbat şi o femeie, au decolat joi de pe un aerodrom din Ballenstedt, la aproximativ 175 de kilometri sud-vest de Berlin, au declarat autorităţile din landul Saxonia-Anhalt. Cei doi, ambii în vârstă de 59 de ani, au fost îndemnaţi să aterizeze din cauza unei prognoze care anunţa o schimbare bruscă a vremii, potrivit AP.

La scurt timp după avertisment, „se pare că au fost loviţi de o rafală de vânt care a făcut ca parapanta să se prăbuşească, iar vehiculul aerian s-a prăbuşit pe câmp de la o înălţime de aproximativ 40 de metri”, a precizat poliţia.

Furtunile au perturbat joi traficul, au dezrădăcinat copaci care s-au prăbuşit pe şinele de cale ferată şi pe drumuri şi au inundat sute de subsoluri în vestul Germaniei.

Meteorologii au anunţat că se aşteaptă precipitaţii abundente şi grindină în unele părţi ale ţării vineri, când furtunile ar putea produce vânturi cu viteze de până la 130 de kilometri pe oră.

Şcolile din oraşul Köln, situat în vestul ţării, s-au închis înainte de prânz, pentru a le da timp elevilor să ajungă acasă în siguranţă înainte ca furtunile să lovească.

Mai la sud, în Ahrweiler, toate şcolile au rămas închise vineri. Peste 130 de persoane au fost ucise în regiune după ce aceasta a fost lovită de o inundaţie fulgerătoare în iulie 2021.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.