DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Oameni de ştiinţă vin cu vești bune: Rezultate pozitive la un medicament pentru tratarea Alzheimer

 Alzheimer

Oameni de ştiinţă au salutat miercuri rezultatele detaliate ale unui studiu clinic asupra unui nou medicament care confirmă eficacitatea acestuia în încetinirea declinului cognitiv al pacienţilor cu boala neurodegenerativă Alzheimer, dar au remarcat şi efecte adverse uneori severe ale acestui medicament, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Rezultatele complete ale acestui studiu clinic avansat (faza III) realizat pe aproape 1.800 de persoane monitorizate timp de 18 luni au confirmat o reducere cu 27% a declinului cognitiv la pacienţii trataţi cu lecanemab, un medicament dezvoltat de grupul farmaceutic japonez Eisai şi de cel american Biogen.

Această proporţie "semnificativă din punct de vedere statistic", conform celor două grupuri, fusese deja anunţată la sfârşitul lunii septembrie. Dar studiul complet, publicat miercuri în New England Journal of Medicine, precizează şi ratele de incidenţă ale efectelor adverse ale lecanemab-ului, uneori grave şi notabil mai frecvente decât în grupul de pacienţi trataţi sub placebo.

Astfel, 17,3% dintre pacienţii trataţi cu lecanemab au suferit hemoragii cerebrale, faţă de 9% din grupul placebo. Şi 12,6% dintre persoanele care au primit acest medicament experimental au suferit de edem cerebral, comparativ cu doar 1,7% în grupul placebo.

Cu toate acestea, rata globală a mortalităţii este aproape aceeaşi în cele două grupuri de pacienţi din studiu (0,7% la persoanele tratate cu lecanemab, 0,8% la cei trataţi sub placebo).

"Este primul medicament care oferă o opţiune reală de tratament pentru persoanele cu Alzheimer", a declarat Bart De Strooper, directorul Institutului de Cercetare a Demenţei din Marea Britanie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.