Oameni fără suflet - Polițiștii au găsit cadavrele a 27 de câini, dintre care 19 pui

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 21-05-2021

Actualizat: 21-05-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Polițiștii fac cercetări după ce la marginea unei râpe din Parcul Național Retezat au fost găsite cadavrele a 27 de câini, printre care 19 pui.

Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat cu privire la faptul că, în zona Câmpușel din incinta Parcului Național Retezat, persoane necunoscute ar fi ucis un număr de 27 de câini.

Aceștia, 8 câini adulți și 19 pui, au fost abandonați în saci de material plastic pe marginea unei râpe.

Cadavrele câinilor au fost transportate la DSVSA Gorj în vederea efectuării necropsiilor.

În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru uciderea cu intenție, fără drept, a animalelor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri