Oamenii de ştiinţă israelieni şi germani au descoperit modul în care unele dintre cele mai rapide stele din Univers ating viteze incredibile, a anunţat Institutul de Tehnologie din Israel (Technion) într-un comunicat de presă publicat duminică, informează Xinhua, potrivit Agerpres.
În noul studiu, publicat în revista Nature Astronomy, cercetătorii, folosind simulări computerizate 3D avansate, au descoperit că aceste stele hiperveloce, care sunt rămăşiţe stelare mici şi dense ce se deplasează cu viteze de peste 2.000 km/secundă, sunt lansate prin intermediul unor evenimente explozive numite detonaţii duble, precizează comunicatul difuzat de Technion.
Fenomenul apare atunci când două stele neobişnuite orbitează una în jurul celeilalte, iar explozia stelei mai grele aruncă în spaţiu, cu o viteză extraordinară, bucata rămasă din steaua mai uşoară, au explicat autorii studiului.
Studiul explică originea piticelor albe, stele fierbinţi şi cu luminozitate slabă, observate în regiunile exterioare ale galaxiei noastre, prezentând totodată o nouă perspectivă asupra unui tip rar de supernovă, cunoscut sub numele de "Tip Ia cu luminozitate slabă", care este important pentru măsurarea expansiunii Universului şi înţelegerea modului în care elementele chimice sunt create în galaxii, au adăugat cercetătorii.
Coordonată de dr. Hila Glanz de la Technion, echipa internaţională a realizat simulări hidrodinamice tridimensionale de ultimă generaţie ale unei fuziuni între două pitice albe hibride rare, bazate pe combinaţia heliu-carbon-oxigen, precizează comunicatul universităţii israeliene.
Rezultatele au dezvăluit o succesiune dramatică de evenimente: pe măsură ce steaua mai uşoară este parţial distrusă, steaua mai grea suferă o explozie cu dublă detonare, aruncând rămăşiţele supravieţuitoare ale companionului său în spaţiu la viteze hiperveloce ce depăşesc 2.000 de kilometri pe secundă - suficient de rapide pentru acele resturi să scape de atracţia gravitaţională a Căii Lactee.
"Este pentru prima dată când observăm o traiectorie clară în care resturile unei fuziuni de pitice albe pot fi lansate cu hipervelocitate, cu proprietăţi care corespund piticelor albe fierbinţi şi cu luminozitate slabă, pe care le observăm în halou. Acest lucru rezolvă misterul originii acestor stele fugare şi deschide, de asemenea, o nouă cale de cercetare pentru supernovele speciale de tip Ia cu luminozitate slabă", a declarat cercetătoarea Hila Glanz.
Spre deosebire de scenariile propuse anterior, noul model ţine cont atât de vitezele extreme, cât şi de temperaturile şi luminozitatea neobişnuite ale piticelor albe cu hipervelocitate (HVWS) cunoscute, precum stelele J0546 şi J0927. De asemenea, oferă informaţii despre exploziile termonucleare subluminice, care sunt instrumente cruciale pentru măsurarea expansiunii Universului şi pentru înţelegerea modului în care se formează elementele chimice în galaxii.
"Această descoperire nu numai că ne ajută să înţelegem stelele hiperveloce, ci ne oferă şi o perspectivă asupra unor noi tipuri de explozii stelare", a declarat Hagai Perets, coautor al studiului şi profesor la Technion.
Studiul a fost realizat de cercetători de la Technion, Universitatea Potsdam şi Institutul Max Planck pentru Astrofizică din Germania, combinând simulări de înaltă performanţă cu noi modele teoretice.
Cercetarea are implicaţii importante pentru viitoarele studii privind tranzitul astronomic şi pentru publicarea datelor obţinute de telescopul spaţial Gaia, care ar putea dezvălui mai multe dintre aceste "proiectile" stelare insesizabile care zboară prin galaxia noastră.
Oamenii de ştiinţă au descoperit originea explozivă a celor mai rapide stele din Univers
Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 01-09-2025
București
8°C
Articole Similare

21
Incendiu la Castelul Runneburg din Turingia. Mai multe părţi ale fortificaţiei medievale au fost avariate
21

17
Fostul director Google, Matt Brittin, devine noul director general al BBC
17

17
UNATC găzduiește evenimentul 'Uși deschise': o săptămână de artă și educație
17

137
Culoarea pe care trebuie să o eviți când zbori cu avionul: Îmbrăcămintea potrivită te scapă de probleme
137

26
VIDEO Primul trailer al serialului Harry Potter a fost lansat. Cum arată noul univers pregătit de HBO
26

25
Academia Română şi Academia de Ştiinţe a Moldovei vor constitui Consiliul Academic Român
25

71
Sarah Mullally, noua lideră a Bisericii Anglicane, întronizată la catedrala din Canterbury
71

10
Eye Haidara va fi gazda ceremoniilor de deschidere şi de închidere ale Festivalului de Film de la Cannes
10

11
Stephen Colbert va colabora la scrierea scenariului unui nou film din franciza ''Stăpânul inelelor''
11

14
A fost lansat primul trailer pentru serialul Harry Potter
14

56
VIDEO ÎPS Teodosie, de Buna Vestire: 'Este taina cea mai mare. Minune mai mare ca aceasta nu s-a pomenit'
56

59
VIDEO PS Ambrozie a hirotonit un preot și un diacon la Mănăstirea „Buna Vestire” din Bolintin-Vale, unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din Codrii Vlăsiei
59

1.442
VIDEO Imagini scandaloase în Muzeul Național de Artă Contemporană, în Postul Paștelui, lângă Catedrala Națională: 'Falusuri în formă de cruce, cu paleta de culori a curcubeului pictată pe fundal și cu inscripția „INTRI”'
1.442
















Comentează