"Au trecut deja patru zile de la doborârea avionului malaysian. Inimile noastre sunt îndurerate din cauza vieţilor pierdute, iar gândurile noastre sunt la familiile victimelor", a declarat Barack Obama.
"Prioritatea este recuperarea corpurilor celor pierduţi şi trebuie să înţelegem ce s-a întâmplat, adevărul trebuie să se afle", a spus Obama, notând că separatiştii proruşi continuă să împiedice accesul la locul dezastrului, trăgând focuri de armă şi mutând cadavrele victimelor.
"Mutarea cadavrelor este o insultă pentru cei care au pierdut rude apropiate şi pentru lumea civilizată", a continuat preşedintele SUA.
"Rusia are o influenţă extraordinară, Rusia a antrenat separatiştii, le-a oferit armament, inclusiv sisteme antiaeriene; dată fiind influenţa, Rusia trebuie să îi convingă pe separatişti să coopereze în investigaţie", a adăugat Obama.
"Preşedintele Vladimir Putin a promis că va exercita influenţă. Cuvintele lui Putin trebuie însoţite de fapte", a subliniat Obama, explicând că preferă în continuare găsirea unei soluţii diplomatice la criza din Ucraina.
sursa: mediafax.ro
Comentează