Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Obiectivele sunt titlul european la feminin şi clasarea în primele opt la masculin, spune Romanescu, președinte al FRTM

cdep.ro
Cristinel Romanescu

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis de Masă (FRTM), Cristinel Romanescu, a declarat, vineri, la tragerea la sorţi a grupelor Campionatul European pe echipe, că obiectivele celor două selecţionate ale României sunt câştigarea titlului la feminin şi clasarea în primele opt locuri la masculin, potrivit Agerpres.

"Am dorit foarte mult să organizăm această competiţie şi să arătăm că România poate să găzduiască un concurs de un asemenea nivel. Pregătirile sunt deja pe ultima sută de metri, dar noi ne gândim acum doar la obiectivele de performanţă pe care le avem. Adică la fete să câştigăm pentru a treia oară consecutiv titlul european, iar la băieţi să ajungem în primele opt", a afirmat preşedintele.

"Fetele întotdeauna au avut ca obiectiv câştigarea medaliilor de aur. Ne dorim al treilea titlu consecutiv, pentru că avem o echipă foarte bună omogenă, care a ajuns la maturitate. Şi, bineînţeles, vrem să arătăm că acel meci de la Jocurile Olimpice cu Hong Kong nu ne reprezintă. Ne-am fi dorit şi acolo victoria, dar sperăm să obţinem acum titlul european la Cluj. Eu spun că România este favorită, dar nu neapărat pentru că am câştigat ultimele două ediţii, ci datorită componenţei echipei, care este una valoroasă şi omogenă. Sunt convins că fetele îşi vor arăta adevărata valoare la Cluj. Tokyo pentru toată lumea a fost ceva inedit, poate noi nu am fost obişnuiţi să stăm atât de mult timp izolaţi şi în carantină. Sperăm ca după mini-vacanţa pe care am avut-o să arătăm cu totul altfel la Cluj", a adăugat Romanescu.

Citește și: Fostul ministru Bodog NU FACE GREȘEALA lui Liviu Dragnea - Intrat pe mâna DNA...

Oficialul FRTM consideră că la masculin România nu are o grupă uşoară, dar speră ca echipa să îşi îndeplinească obiectivul cu ajutorul suporterilor de la Cluj-Napoca.

"Pentru băieţi nu este o grupă tocmai uşoară, dar e bine că jucăm acasă. Băieţii îşi doresc mult victoria şi calificarea, bineînţeles. Obiectivul la masculin este, după cum spuneam, accederea în primele opt echipe, chiar dacă suntem într-o perioadă de reconstrucţie. Îi cunoaştem foarte bine pe cei din Slovenia, dar putem spune că avem avantajul că jucăm acasă. De aceea fac un apel la spectatori să vină în număr cât mai mare la sală pentru că în acest moment avem voie să primim până la 50% din capacitate", a precizat Cristinel Romanescu.

România va evolua în faza grupelor cu Italia şi Belgia la feminin şi cu Slovenia, Luxemburg şi Finlanda la masculin la Campionatul European de tenis de masă pe echipe care se va desfăşura în BT Arena din Cluj-Napoca în perioada 23 septembrie şi 3 octombrie. Câştigătoarele grupelor se califică în sferturile de finală.

Campionatul European de tenis de masă pe echipe, programat în perioada 28 septembrie - 3 octombrie 2021 în BT Arena din Cluj Napoca, va reuni la start 24 de selecţionate feminine şi 26 masculine. Campioanele europene în exerciţiu sunt România la feminin şi Germania la masculin.

Echipa naţională feminină a România a câştigat ultimele două ediţii ale Campionatului European de tenis de masă, în 2017 (Luxemburg) şi în 2019 (Nantes).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.