ȘOC în lumea modei: Fotografi, stilişti şi agenţi, între 25 de profesionişti din industria modei acuzaţi de hărţuire sexuală

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 17-02-2018

Actualizat: 17-02-2018

Article thumbnail

Sursă foto: hellogiggles.com

Fotografi, stilişti şi agenţi se regăsesc între cei 25 de profesionişti din industria modei acuzaţi de hărţuire sexuală de peste 50 de modele, într-un articol publicat vineri de The Boston Globe.

Între aceştia se află fotograful francez Patrick Demarchelier, colaborator al Vogue, recompensat cu Ordinul Artelor şi Literelor, fotograful american Greg Kadel, care a lucrat, între altele, pentru Victoria's Secret, şi stilistul Karl Templer, colaborator al Coach, Zara şi Tommy Hilfiger.

The Globe a anunţat că toţi au negat acuzaţiile. Între timp, compania care deţine Vogue, Conde Nast, a renunţat momentan la serviciile fotografilor Demarchelier şi Kadel, scrie news.ro.

Demarchelier, în vârstă de 74 de ani, a fost acuzat de şapte femei de hărţuire sexuală. Ele s-au plâns că acesta le făcea avansuri sexuale în mod constant.

Pentru The Globe, el a spus: „Oamenii mint şi spun poveşti”.

Acesta nu este primul fotograf celebru acuzat de hărţuire şi agresiune sexuală. În toamna anului trecut, Terry Richardson, Mario Testino şi Bruce Weber au fost protagoniştii unor scandaluri care au dus la încheierea contractelor lor cu reviste ale Conde Nast.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri