Serena Williams, prezentă miercuri la un eveniment dedicat start-up-urilor în San Francisco, a declarat râzând că sunt şanse foarte mari să revină pe terenul de tenis, deşi ultima ediţie a US Open părea să fi marcat încheierea carierei sale, scrie site-ul The San Francisco Standart, citat de L'Equipe.
În timpul apariţiei sale la TechCrunch Disrupt pentru a promova compania sa de investiţii Serena Ventures, americanca în vârstă de 41 de ani a vorbit despre sfârşitul carierei, notează Agerpres.
"Nu m-am retras. Şansele (să revin) sunt foarte mari. Puteţi veni la mine acasă, veţi vedea că am un teren", a spus fostul lider mondial al tenisului feminin. "Nu m-am gândit niciodată cu adevărat la retragere. Zilele trecute am intrat însă pe teren şi pentru prima dată în viaţă m-am dat seama că nu joc având în vedere o competiţie şi mi s-a părut foarte ciudat", a adăugat ea.
Câştigătoare a 23 de turnee de Mare Şlem, Williams nu a anunţat niciodată în mod public încheierea activităţii sale competiţionale, dar omagiile primite şi reacţia sa după înfrângerea suferită în turul trei de la US Open la începutul lunii septembrie au dat clar de înţeles că ea şi-a luat adio de la terenurile de tenis. Mai mult, în prezent, numele său nu mai apare în clasamentul WTA. După afirmaţiile sale de miercuri, Williams a lăsat uşa deschisă pentru întoarcere.
Șoc în lumea tenisului - Serena Williams ar putea reveni în competiție: Nu m-am retras. Şansele să revin sunt foarte mari
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

13
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
13

30
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
30

30
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
30

3.722
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
3.722

92
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României. Ce post ar putea să primească la FRF
92

191
Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali
191

122
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
122

93
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
93

49
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
49

38
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
38

2.338
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.338

18
Tiger Woods nu va fi căpitanul echipei SUA la Ryder Cup în 2027
18

5.655
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
5.655
















Comentează