Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ȘOC în PSD, record greu de egalat: Un deputat A DEMISIONAT din funcția primită, după numai o săptămână

PSD
PSD sigla

Deputat al PSD, Sorin Bota, a anunţat, miercuri, conducerea Parlamentului, că renunţă la funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, în care a fost învestit de plenul reunit în 14 noiembrie.

"Prin prezenta vă aduc la cunoştinţă demisia mea din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, funcţie cu care am fost învestit prin votul celor două Camere, în plenul reunit din 14 noiembrie 2018. Menţionez că îmi voi continua activitatea parlamentară, ca deputat în cadrul Camerei Deputaţilor", precizează Bota, în scrisoarea transmisă Birourilor permanente reunite.

Citește și: Iohannis, noi respingeri! De data asta au fost propunerile lui Tudorel Toader

"Trebuie să reluăm procedura (pentru numirea unui vicepreşedinte la ASF - n.r.). Avem termen o săptămână pentru depunerea candidaturii şi încă o săptămână pentru întocmirea raportului de către comisie", a precizat secretarul Camerei Deputaţilor, Georgian Pop, după şedinţa Birourilor permanente reunite.

În 14 noiembrie, plenul comun al Parlamentului a validat noua conducere a Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Noul şef al ASF este Leonardo Badea, care a primit în plen 213 voturi "pentru" şi 111 "împotrivă", iar Elena Dascălu a fost validată în funcţia de prim-vicepreşedinte al acestei instituţii cu 214 voturi "pentru" şi 117 "împotrivă". În funcţia de vicepreşedinte, membru executiv, au fost validaţi Marius Sorin Bota (213 "pentru" şi 118 "împotrivă"), Cristian Roşu (215 "pentru, 116 "împotrivă") şi Daniel Ştefan Armeanu (215 "pentru", 116 "împotrivă").

Citește și: Probleme pentru acest fost campion mondial! De ce nu-i merge afacerea .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.