Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas (4 ATP, favorit nr. 3) a fost eliminat surprinzător luni, în prima rundă a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce s-a înclinat în trei seturi, 6-4, 6-4, 6-3, în faţa nr. 57 ATP, americanul Frances Tiafoe, notează Agerpres.
Tiafoe s-a impus după 2 ore şi 5 minute şi va juca în turul următor cu învingătorul din partida Vasek Pospisil (Canada, 65 ATP) şi Roberto Carballes Baena (Spania, 100 ATP).
Duminică, Tsitsipas afirma că a venit la Wimbledon cu gândul "de a pune capăt visului" sârbului Novak Djokovic, care speră să câştige al 20-lea său titlu de Mare Şlem pe iarba londoneză şi să-i egaleze, astfel, pe marii săi rivali, elveţianul Roger Federer şi spaniolul Rafael Nadal.
Djokovic a cucerit luna aceasta al 19-lea său trofeu major chiar în faţa lui Tsitsipas, pe care l-a învins în finala turneului de la Roland Garros, la capătul unui meci dramatic, câştigat de "Nole" în cinci seturi: 6-7(6-8), 2-6, 6-3, 6-2, 6-4.
"Evident că suntem aici pentru a-l opri. Desigur că suntem aici pentru a încerca să punem capăt visului său. Însă va fi complicat", declara jucătorul elen, care a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Djokovic.
"Cred că este unul dintre cei mai buni jucători pe care i-a văzut tenisul. Este cel mai bun tenisman la ora actuală, de aceea joacă atât de bine", a subliniat Tsitsipas, conform cotidianului elveţian Le Matin.
Aşa cum se ştie, Djokovic liderul ATP şi principal favorit, s-a calificat luni în runda a doua a turneului de la Wimbledon după ce a trecut în patru seturi, 4-6, 6-1, 6-2, 6-2, de britanicul Jack Draper (253 ATP), beneficiarul unui wild card.
Șoc la Wimbledon - Favoritul numărul trei a fost eliminat în primul tur
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

24
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
24

24
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
24

62
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
62

39
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
39

25
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
25

23
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
23

34
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
34

24
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
24

3.625
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.625

253
Ofertă uriașă pentru Cosmin Olăroiu. Clubul este pregătit să înceapă negocierile
253

149
Max Verstappen nu se răzgândește. Ar putea părăsi Formula 1: 'Nu mai este ceea ce vreau să fac'
149

28
Andreea Dragoman pierde cu a treia jucătoare a lumii la debutul la Cupa Mondială de tenis de masă
28

111
Carlos Alcaraz rămâne lider mondial. Cine este jucătorul român cel mai bine clasat
111
















Comentează