Un bărbat de 47 de ani, cadru militar la o unitate de pe raza judeţului Braşov, a fost arestat preventiv pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice, acesta creând zeci de conturi pe un site de socializare, cu date de identificare false, prin care a socializat cu minori.
Potrivit unor comunicate de presă emise, miercuri, de DIICOT şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, în cauză există suspiciunea că, în perioada noiembrie 2016 - ianuarie 2017, inculpatul Adrian Robert Bratu a produs şi deţinut în vederea distribuirii şi a distribuit prin sisteme informatice materiale pornografice reprezentând o persoană vătămată minoră, în vârstă de 13 ani.
Citește și: Michelle Obama a ajuns la mâna unei românce: Cine e și ce i-a dat
Conform anchetatorilor, inculpatul deţine aproximativ 70 de conturi pe o reţea de socializare, iar prin intermediul acestora ar fi socializat cu minori - utilizatori ai unor conturi pe aceeaşi platformă, pretinzând că este şi el minor, de sex feminin sau masculin, cu vârste cuprinse, după caz, între 10 şi 17 ani.
"Pentru a crea convingerea minorilor cu privire la realitatea persoanelor din spatele fiecărui cont, inculpatul inventa câte o poveste complexă în spatele fiecărui personaj, postând zilnic de pe fiecare cont şi asociind conturile prin relaţii de prietenie sau rudenie. În acest mod, acesta a reuşit să acumuleze, pe unele dintre conturi, peste o mie de 'prieteni' - utilizatori minori", arată sursele citate.
Citește și: Kim Kardashian, mărturie la poliție: Eram în halat, DEZBRĂCATĂ pe dedesubt și m-au împins pe pat
Procurorii spun că, la un moment dat, minora de 13 ani a primit pe reţeaua de socializare o cerere de prietenie de la o persoană al cărei cont fusese creat de către inculpat, în care i-au fost cerute date personale, însă aceasta a blocat contul respectiv.
"Această împrejurare l-a determinat pe inculpat să creeze un alt cont pe reţeaua de socializare, în numele persoanei vătămate, de la care a trimis mesaje injurioase prietenilor acesteia. În condiţiile în care una din prietenele reale ale persoanei vătămate a realizat că mesajul trimis de pe ultimul cont creat nu fusese scris de către aceasta şi a comunicat constatarea sa expeditorului, inculpatul a decis să creeze un cont şi în numele acesteia în care a postat fotografii cu minori în poziţii sexuale explicite, adaptând fotografiile ca şi cum ar fi aparţinut prietenei persoanei vătămate", precizează anchetatorii.
Citește și: Diego Maradona a ajuns, în calitate de actor, la Napoli / VIDEO
De asemenea, prin intermediul multiplelor conturi pe care le deschisese pentru 'a crea o poveste de iubire virtuală', bărbatul a trimis în contul real al persoanei vătămate mesaje de ameninţare, comunicându-i că are şi alte fotografii ale acesteia şi că ultima va fi la înmormântarea minorei, mai spun sursele citate.
Adrian Robert Bratu a procedat în acest mod şi cu alte minore.
Anchetatorii au ridicat de la domiciliul inculpatului, situat pe raza municipiului Făgăraş, sisteme informatice şi suporturi de stocare a datelor informatice, fiind identificat un număr foarte mare de fotografii şi filme cu minori în ipostaze sexuale, se precizează în cele două comunicate.
Inculpatul a fost reţinut, iar ulterior Tribunalul Prahova a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti.
Comentează