Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Occidentul, CRITICI DURE la adresa Ucrainei după un incendiu la o televiziune pro-rusă / VIDEO

kyivpost.com
incendiu inter tv

Guvernul ucrainean şi-a atras luni critici puternice din partea Occidentului după incendiul provocat intenţionat duminică asupra unui studio al Inter TV de către circa 20 de naţionalişti ucraineni care acuză acest post de televiziune de poziţii proruse, transmite AFP, citează agerpres.ro

"Orice atac fizic asupra mass-mediei este inacceptabil", a reacţionat pe Twitter ambasada SUA la Kiev. "Susţinem eforturile de anchetă privind incendiul de la Inter şi vom urmări cu atenţie consecinţele sale", a adăugat ambasada.

Dragnea lovește mingea ridicată la fileu de tehnocrați: 'Vă asigur că din decembrie...'


Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a condamnat de asemenea atacul prin intermediul reprezentantei sale pentru libertatea presei. "Violenţa nu a fost niciodată un răspuns acceptabil atunci când se dezaprobă o politică editorială", a precizat Dunja Mijatovic într-un comunicat. 

Incidentul a evidenţiat ceea ce unii observatori au identificat ca fiind un fenomen de amplificare a intoleranţei în cadrul guvernului ucrainean, susţinut de ţările occidentale de la începutul conflictului cu Rusia, în faţa opiniilor politice divergente. 

Inter TV a fost cu regularitate subiect de controverse, iar într-un caz i-a fost retrasă autorizaţia de a emite pentru că a difuzat celebrările de Anul Nou de la Moscova.

PSD se răzbună pe Victor Ponta (surse)


Postul afirmă că are cea mai mare audienţă din Ucraina, cu o linie editorială care ar fi fost trasată de fostul şef al administraţiei ex-preşedintelui Viktor Ianukovici, alungat de la putere prin revolta pro-occidentală din 2014. 

Duminică, o parte a studioului principal al Inter TV a luat foc, un incendiu stins rapid. Circa 20 de naţionalişti ucraineni îmbrăcaţi în ţinută militară şi înarmaţi cu bombe incendiare au încercuit clădirea. 

Postul a fost nevoit să îşi transmită informaţiile din stradă cât timp se încerca stingerea flăcărilor. 

Manifestanţii naţionalişti au ridicat luni un gard metalic în jurul sediului postului, pe care au scris 'Rusia, afară'. Ei au instalat de asemenea câteva corturi, organizatorii dând asigurări că vor să continue protestele până când Inter TV va înceta să mai emită. 

Poliţia, prezentă la faţa locului, i-a lăsat să îşi desfăşoare acţiunile. 

Postul de televiziune, care era încă activ luni, a făcut apel la procurorul general şi la ministrul de interne să pună capăt blocajului şi "să restabilească legea şi ordinea". 

Însă preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a preferat luni să atace Rusia, acuzând-o că finanţează "anumite instituţii media cu scopul de a destabiliza politic Ucraina". 

Relaţiile dintre cele două state vecine sunt la cel mai scăzut nivel după anexarea Crimeii de către Moscova în martie 2014, la capătul unui referendum considerat ilegal de către Occident, urmat de conflictul armat din Estul separatist prorus, care a făcut aproape 10.000 de morţi în puţin peste doi ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.