Explozia investiţiilor în inteligenţa artificială (AI), care a impulsionat creşterea economică mondială, ar urma să continue şi să ofere câştiguri pe termen lung, a declarat marţi secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OCDE), Mathias Cormann, într-un interviu pentru Bloomberg Television.
Organizaţia cu sediul la Paris, care la începutul acestei luni şi-a îmbunătăţit previziunile pentru mai multe economii importante, inclusiv SUA, a declarat atunci că cheltuielile cu tehnologia oferă deja un sprijin în contextul incertitudinilor comerciale.
"Ne aşteptăm ca nivelul investiţiilor în inteligenţa artificială să continue să crească pentru o perioadă de timp. Pe termen mediu şi lung, ne aşteptăm la un impact benefic semnificativ în ceea ce priveşte creşterea productivităţii, datorită răspândirii şi adoptării accelerate a inteligenţei artificiale în întreaga economie", a declarat Mathias Cormann.
Cu toate acestea, Cormann a precizat că OCDE se aşteaptă ca ritmul de creştere a economiei mondiale să încetinească la 2,9% anul viitor, de la 3,2% în 2025, în condiţiile în care există posibilitatea ca dificultăţile comerciale să se intensifice.
"Observăm un nivel destul de ridicat de riscuri negative. Impactul tarifelor nu a fost încă resimţit pe deplin şi există în continuare un nivel de incertitudine comercială şi o gamă largă de alte presiuni structurale", a adăugat Cormann.
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este o organizaţie interguvernamentală cu 38 de ţări membre, fondată în 1961 pentru a stimula progresul economic. România este în plin proces de aderare la OCDE, aflându-se în prezent în etapa de furnizare de informaţii tehnice suplimentare, organizarea de misiuni de informare şi evaluarea ulterioară în cele 26 de Comitete ale Organizaţiei.

































Comentează