DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Octavian Berceanu a descins la firmele de salubritate din Capitală: ce nereguli a descoperit

News.ro
octavian berceanu urlati gunoaie

Comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, anunţă că Garda de Mediu a controlat toate primăriile de sector din Capitală, dar şi firmele de salubritate care au contracte cu acestea, în urma verificărilor constatându-se că unele firme de salubritate nu au autorizaţie de mediu, iar două dintre acestea nu au trasabilitatea deşeurilor, anunță news.ro.

"Primăria trebuia să găsească operator, operatorul este salubristul. Am amendat şi Primăria şi salubristul în urma controalelor avute. Am refăcut chiar controlul, ca să nu existe suspiciuni cumva. Am controlat şi alte primării ale Bucureştiului, toate şase le-am controlat şi toţi şase salubriştii. Unii dintre salubriştii aceştia nu au autorizaţie de mediu, doi dintre aceşti salubrişti nu au trasabilitatea deşeurilor, le iau, dar unde le duc?”, a afirmat Octavian Berceanu, marţi seară, într-o emisiune la Digi 24.

El a menţionat că Primăria Capitalei trebuia să aibă un plan municipal de gestionare a deşeurilor, care timp de mai mulţi ani nu s-a făcut. Planul ar fi trebuit să prevadă cantitatea de deşeuri ridicată din sectoare, care sunt capacităţile de sortare şi depozitare, care sunt zonele în economie în care pot fi valorificate deşeurile. El susţine că la nivelul Capitalei nu există "sortatori dimensionaţi” pentru cantitatea de deşeuri ridicată, dar şi că nu este implementat principiul "plăteşti pe cât arunci”.

"Acum este un plan care e în etape, în dezbatere publică cred că e acum”, a adăugat Berceanu.

Şeful Gărzii Naţionale de Mediu susţine că Garda de Mediu are "limitări" în ceea ce priveşte posibilitatea de intervenţie în relaţia dintre firmele de salubritate şi primării.

"Noi avem limite foarte mari, nu ne putem mişca pentru că nu ăsta a fost obiectivul creării Gărzii de Mediu acum nu ştiu câţi ani, în 2013, sunt limitat ca şi unelte în acest conflict, dau amenzi. (...) Eu trec în fiecare zi prin Sectorul 1, m-am săturat să văd, m-am săturat efectiv”, a afirmat Berceanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.