Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Odată cu noua majoritate parlamentară, o inițiativă a Maiei Sandu, care ar permite reducerea tarifelor la gazele naturale, a fost repusă pe agenda Parlamentului

BVB
Gaze

O inițiativă legislativă a Maiei Sandu, președinta Republicii Moldova, care ar permite reducerea tarifelor la gazele naturale prin eliminarea unor cheltuieli nejustificate în sumă de 150 de milioane de lei pe an, a fost repusă pe agenda Parlamentului. Proiectul de modificare a Legii gazelor naturale a fost trimis Parlamentului încă în aprilie 2021, dar atunci nu a mai ajuns a fi examinat, pentru că era o altă majoritate parlamentară, transmite mold-street.com.

Cheltuieli nejustificate în mărime de circa 150 milioane de lei anual

Acum, însă, Partidul Acţiune și Solidaritate, afiliat șefei statului, deține o majoritate parlamentară și documentul ar putea trece rapid toate etapele de vot și intra în vigoare în scurt timp.

Iniţiativa legislativă introduce modificări în Legea gazelor naturale nr. 108/2016 şi prevede că din tarife vor fi excluse cheltuielile de amortizare, care s-au format ca urmare a reevaluării activelor .

„Această prevedere (în vigoare n.r.) permite întreprinderilor de gaze naturale să majoreze cheltuielile de amortizare a activelor în baza reevaluării patrimoniului. Norma în cauză este inechitabilă față de consumatori, întrucât aceștia sunt constrânși să achite de 2 ori cheltuielile de amortizare a activelor:

- prima dată, consumatorii achită cheltuielile de amortizare formate în rezultatul reevaluării activelor, fără ca întreprinderea să fi efectuat careva investiţii;

- a doua oară din contul acestor mijloace încasate de la consumatori, întreprinderea efectuează investiţii noi, iar cheltuielile privind amortizarea acestor investiţii sunt din nou incluse în tarif și achitate de consumatori”, se arată în nota de argumentare.

Potrivit documentului semnat de Maia Sandu, în acest mod, „începând cu septembrie 2009 în tarifele pentru transportul şi distribuţia gazelor naturale au fost incluse cheltuieli nejustificate în mărime de circa 150 milioane de lei anual sub formă de amortizare a activelor, provenite în rezultatul reevaluării patrimoniului SA Moldovagaz şi a subdiviziunilor sale”.

Menţionăm că, în septembrie 2009, când Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a inclus în tarif aceste cheltuieli, director general al ANRE era Vadim Ceban, actualul preşedinte al Moldovagaz.

Promisiuni de reducere a tarifelor la gaze

În iniţiativă se face trimitere la calculele efectuate acum doi ani, de experţii Watchdog în studiul Moldovagaz – 20 de ani de fraude masive sub protecţia acţionarilor şi instituţiilor de stat, în care se susţine că „în rezultatul reevaluării ilegale şi majorării costurilor de amortizare, consumatorii de gaze au fost fraudaţi cu 1,5 miliarde lei în ultimii 10 ani”.

Potrivit Maiei Sandu, pe lângă reducerea tarifelor pentru populaţie, inițiativa legislativă va contribui de asemenea, la reducerea tarifului la tranzitul gazelor și va stimula creșterea volumului de gaze tranzitate pe teritoriul Republicii Moldova.

„Acest aspect este important pentru a spori veniturile din tranzit și a menține în stare funcțională gazoductele magistrale”, scria în aprilie președinta Republicii Moldova pe pagina sa de Facebook.

Moldovagaz: Iniţiativa va avea efecte în viitor

Anterior Moldovagaz a comentat proiectul de amendamente la Legea privind gazele naturale, elaborate de administrația președintelui Republicii Moldova.

Monopolul anunța că „a studiat cu atenție” proiectul propus de Maia Sandu şi susţinea că modificările propuse își vor extinde efectul în viitor și nu pot implica necesitatea revizuirii sau anulării deciziilor luate anterior de ANRE cu privire la aprobarea rezultatelor evaluării în sectorul gazelor naturale.

„Un alt fapt important este că uzura (amortizarea) activelor, incluse în tarif, este direcționată la construcția gazoductelor noi și modernizarea rețelelor de gaze existente și a echipamentelor aferente, a căror perioadă de exploatare este de până la 25 de ani.

Pentru mai multe rețele aceasta va expira în anii următori, iar adoptarea modificărilor propuse ar putea duce la suspendarea funcționării lor, din cauza lipsei resurselor financiare incluse în tarif pentru modernizare”, spune compania.

Potrivit Moldovagaz, pentru a asigura funcționalitatea rețelelor și a efectua reparația capitală în timpul necesar, în cazul în care amortizarea este exclusă din scopurile tarifare, întreprinderile de distribuție a gazelor vor fi nevoite să recurgă la creditare.

„Astfel, rata cumulativă a dobânzii la aceste credite în 5 ani va fi de aproximativ 40%. Conform legislației, acesta va fi inclus în mod inevitabil de către autoritatea de reglementare în tariful final, și aceasta va fi incomparabil mai mare decât cifrele de amortizare existente”, se mai spunea în comunicat.

Pe de altă parte administraţia Moldovagaz îşi declara disponibilitatea de a participa la orice consultare publică sau specializată pe marginea acestui proiect pentru a oferi toate explicațiile necesare și informații suplimentare cu privire la problema vizată.

De notat că ANRE nu a comentat anterior iniţiativa, dar dacă va fi modificată legea, va fi obligată să ajusteze o parte din actele sale normative.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.