Premierul britanic Boris Johnson intenționează să trimită noul acord pentru Brexit în Parlament înainte de Crăciun, a declarat duminică adjunctul ministrului de Finanțe, Rishi Sunak, relatează site-ul agenției Reuters, conform Mediafax.
"Mandatul superior pe care l-am obținut în alegerile acestea este de a duce Brexit la bun sfârșit. Vom ieși din Uniunea Europeană în câteva săptămâni, până la sfârșitul lunii ianuarie. Intenția noastră este ca acordul de retragere să fie votat în Parlament înainte de Crăciun", a declarat Sunak.
Partidul Conservator condus de premierul Boris Johnson a obţinut vineri 364 de locuri (43,6%) în Camera Comunelor, faţă de Partidul Laburist, de opoziţie, care a obţinut doar 203 locuri (23,25%).
Boris Johnson a promis că va face tot ce este posibil pentru ca Marea Britanie să iasă din UE până la 31 ianuarie 2020.
Comentează