Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

OFICIAL DNA anunță decizia luată: S-a dispus disjungerea și declinarea competenței

breaking news ultima ora

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Livia Săplăcan, a confirmat vineri, pentru AGERPRES, că procurorii au dispus clasarea pentru infracţiunea de conflict de interese de care fusese acuzat fostul premier Victor Ponta, iar prin aceeaşi ordonanţă, în dosar, s-a decis declinarea competenţei la Parchetul General pentru cercetări privind suspiciunea săvârşirii unor fapte care nu sunt de competenţa DNA.

"S-a dispus clasarea la data de 22 martie pentru infracţiunea de conflict de interese (trei fapte) care fusese reţinută în sarcina lui Victor Ponta în calitatea sa de prim-ministru având în vedere că a intervenit o cauză de împiedicare a efectuării urmăriri penale ca urmare a respingerii de către plenul Camerei Deputaţilor a cererii de încuviinţare transmisă de procurori. Pe de altă parte, în cauza respectivă, prin aceeaşi ordonanţă, s-a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare către PÎCCJ pentru suspiciunea săvârşirii unor fapte care nu sunt de competenţa DNA", a precizat purtătorul de cuvânt al DNA.

Citește și: Spot publicitar ȘOCANT: Fetițe care se joacă cu VIBRATOARE / VIDEO

În iunie 2015, plenul Camerei Deputaţilor a respins începerea urmăririi penale faţă de Victor Ponta, premier la acea dată, pentru trei acuzaţii de conflict de interese.

Conform DNA, el era acuzat că l-ar fi desemnat pe Dan Şova ca ministru pentru Relaţia cu Parlamentul şi ulterior ministru delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine şi ministru al Transporturilor, în condiţiile în care ar fi beneficiat în trecut de foloase din partea acestuia şi de dreptul de folosinţă gratuită a unui autoturism.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.