OFICIAL DNA - Măsurile luate în cazul fostului ministru din dosarul Elenei Udrea

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 17-02-2015

Actualizat: 17-02-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ca urmare a cererii formulate de Senatul României de efectuare a urmăririi penale, procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar față de ARITON ION, pe o perioadă de 60 de zile, cu începere de la data de 17.02.2015, pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite (art. 13 din Legea nr. 78/2000).

Ion Ariton a fost ministru al Economiei în Guvernul Boc. Decizia DNA este luată în Dosarul Gala Bute, în care este urmărită penal şi Elena Udrea.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la Poliția SIBIU, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;

e) să nu se apropie de suspecții, inculpații sau martorii din dosar și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale;

f) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență;

g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpatului ARITON ION i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Vezi AICI detaliile DNA despre faptele puse pe seama lui Ion Ariton!

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri