Respingerea de către Camera Deputaţilora cererii DNA privind urmărirea penală a premierului Ponta provoacă reacții la nivel european. În acest sens, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, a declarat că vede cu ochi critici refuzul Camerei Deputaților de a încuviința urmărirea penală în mai multe cazuri, inclusiv cel al lui Victor Ponta.
"Imunitatea trebuie să împiedice arestarea arbitrară a parlamentarilor și să înlăture riscul formării în acest fel a unei majorități prin manipulare. Din acest motiv, scopul imunității este acela de a proteja Parlamentul în ansamblul său, nu de a le asigura anumitor parlamentari obținerea unor privilegii. Intr-adevăr, în ultimul timp, România a făcut multe progrese în ceea ce priveăte aplicarea regulilor referitoare la instituția imunității. Insă, din păcate, la acest capitol s-au inregistrat și regrese, spre exemplu, atunci când nu s-a putut obține ridicarea imunității in cazul unor politicieni precum Vosganian, Șova și, de curând, Ponta. De aceea, pentru a putea evalua functionarea statului de drept intr-o tara este esential ca Justitia sa isi poata indeplini atributiile constituționale și să sancționeze încălcările legii fara a suferi ingerințe", a precizat acesta, într-un interviu acordat pentru Ziare.com.
Totodată, Gunther Krichbaum a precizat că ”datorită unor instituții independente politic precum DNA, România a înregistrat progrese remarcabile în lupta împotriva corupției. Acest lucru a fost sesizat și apreciat. Cu toate acestea, drumul unui stat membru al Uniunii Europene spre democratie și stat de drept trebuie să rămână ireversibil, chiar dacă uneori, din păcate, apar și regrese”.
”Sunt convins că recentele evenimente își vor lăsa amprenta asupra următorului MCV al Comisiei Europene. Atunci abia se va putea aprecia impactul pe care aceste evenimente l-au avut si dacă în aceste condiții mai pot fi făcute progrese în negocierea intrării în spațiul Schengen”, a avertizat președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag.
Comentează