Oficial | Președintele ANPC a demisionat. Horia Constantinescu intră în campanie electorală

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 15-04-2024

Actualizat: 15-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Horia Constantinescu a semnat, luni, 15 aprilie 2024, cererea de demisie din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Demisia intră în vigoare începând cu data de 24 aprilie 2024, potrivit unui comunicat de presă. Decizia vine în contextul înscrierii în cursa pentru funcția de primar al municipiului Constanța.

„Astăzi am încheiat un episod important pentru întreaga mea carieră la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Cu sprijinul unei echipe politice puternice m-am înscris în cursa pentru Primăria Constanța. În funcția de președinte am dovedit cu prisosință că se pot face lucruri bune pentru cetățeni la nivel national. Este momentul să arăt că și pentru orașul nostru se poate face exact ceea ce trebuie”, a transmis Horia Constantinesu.

Horia Constantinescu a început actualul mandat în funcția de președinte al ANPC în ianuarie 2022.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri