Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

OFICIAL - Se confirmă creșterea galopantă de prețuri: România, cea mai abruptă creștere din UE

grafic crestere

România a înregistrat cea mai abruptă creștere a prețurilor din Uniunea Europeană, în condițiile în care Indicele Armonizat al Prețurilor de Consum a fost de 4,1% în august 2018, în timp ce media europeană a fost de 1,4%, conform Raportului privind evoluția concurenței în sectoare cheie 2019.

Citește și: SURSE - Iohannis și Dăncilă mută liniile frontului: șeful de campanie al PNL vine cu informații din tabăra PSD

În ciuda celei mai ridicate rate de creștere a prețurilor, consumatorii români se bucură de unele dintre cele mai ieftine produse și servicii, exprimate în raport cu media Uniunii Europene, spune documentul, informează Mediafax.

Astfel, conform celor mai recente date (2018), nivelul general al prețurilor din România se afla la 48,6% din media europeană, cel mai redus nivel după cel înregistrat în Bulgaria (46,3%). De altfel, nivelul prețurilor din România se încadrează în tiparul regional: 54,3% în Polonia, 59% în Ungaria sau 64% în Republica Cehă. În timp ce în statele din Centrul și Estul Europei se regăsesc de regulă cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană, la polul opus, consumatorii din Luxemburg (141,6% din media UE), Danemarca (138,1%), și Irlanda (129,2%) sunt nevoiți să achite cele mai mari prețuri.

În mod specific, consumatorii bulgari achită în general cele mai scăzute prețuri din Europa pentru 9 din cele 11 categorii de bunuri și servicii adresate consumatorilor finali. În schimb, consumatorii români plătesc cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană pentru produse alimentare și băuturi non-alcoolice (prețuri mai mici cu aproximativ 34 de puncte procentuale față de media comunitară) și în ceea ce privește serviciile de recreație și cultură (prețuri mai mici cu aproximativ 41,4 p.p. față de medie). De altfel, cele mai sugestive diferențe în ceea ce privește prețurile plătite de consumatorii români pentru alimente și băuturi non-alcoolice se remarcă în cazul fructelor, legumelor și cartofilor (prețuri mai mici cu 46,2 p.p. față de media europeană) precum și în cazul produselor de panificație (cu 45,8 p.p. mai ieftine). Alte diferențe semnificative față de media europeană se evidențiază în cazul serviciilor de educație, a serviciilor de sănătate și în ceea ce privește utilitățile (electricitate și gaze).

Există însă și cazuri în care consumatorii români plătesc prețuri similare sau chiar mai mari decât omologii europeni. Acesta este cazul anumitor bunuri alimentare (uleiuri și grăsimi – 94,5% din media europeană, respectiv lactate și ouă (93%), aparate de uz casnic (92,3%) și articole de încălțăminte (90,1%).

De altfel, în ciuda prețurilor mai reduse înregistrate în România și în celelalte state membre UE din Europa Centrală și Est, există diferențe semnificative în ceea ce privește puterea de cumpărare între consumatorii din aceste economii emergente și cei din economiile dezvoltate din UE, diferențe cauzate de disparitățile de venituri.

În ceea ce privește prețul carburanților, consumatorii români plătesc similar mediei europene și celei regionale în cazul prețurilor fără taxe la benzină și motorină, dar sub aceastea în cazul prețurilor de la pompă (cele cu taxe). În cazul motorinei, carburant utilizat preponderent de consumatorii români și de către transportatorii de mărfuri, un litru costa echivalentul a 1,18 euro în septembrie 2019, în timp ce media europeană era de 1,31 euro, iar în țările vecine, acesta poate fi achiziționat cu sume cuprinse între 1,1 (Bulgaria) și 1,19 euro (Ungaria).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.