Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Oficial Sepsi: Nu avem vreo ofertă din partea Craiovei pentru Eugen Neagoe

www.prosport.ro
eugen neagoe

Eugen Neagoe (51 de ani) este numele cel mai intens vehiculat cu privire la antrenorul care ar putea prelua Craiova, după demiterea lui Devis Magia potrivit mediafax.

Contactat de ProSport, Janos Bokor, managerul general al lui Sepsi, spune că până în acest moment nu a fost contactat de oficialii oltenilor cu privire la acest subiect. ”Deocamdată nu am primit o informaţie oficială. Nu am vorbit cu Craiova, nu am fost informaţi de aşa ceva. Nici de cei de acolo, nici de dânsuI (n.r. Eurgen Neagoe). Nu avem nimic oficial. Multe discuţii se poartă acum peste tot. Sunt voci, sunt ştiri”.

Janos Bokor a afirmat că a avut loc o discuţie cu antrenorul, pentru a pune capăt speculaţiilor din interiorul clubului: ”Am vorbit cu domnul Neagoe când a apărut prima dată această ştire, dânsul nu ştie nimic. Nu ştie cine vorbeşte şi cine răspândeşte astfel de ştiri, dar nu este nimic adevărat. Mai are contract cu noi până în vara lui 2020, aşa că ceea ce se aude deocamdată nu este nimic adevărat şi nu are rost să vorbim”. Managerul general al lui Sepsi a subliniat că prima decizie, în cazul în care Craiova se va interesa de Neagoe, o are antrenorul:

”În primă fază, el ca antrenor trebuie să analizeze. Să vadă dacă oferta pe care o primeşte este de interes pentru el. Dacă vrea să accepte sau dacă vrea să continue proiectul cu noi. Decizia în primă fază îi aparţine lui şi după aceea vedem şi noi cum ne despărţim, dacă e cazul.

Nu avem ce discuta deocamdată. Dacă primeşte oferta trebuie să se consulte cu noi, să vedem ce facem”, a încheiat Janos Bokor.

Eugen Neagoe este antrenorul lui Sepsi din noiembrie 2017. Cea mai bună performanţă a fost bifată chiar în acest sezon, când a reuşit să califice echipa în play-out-ul Ligii 1 Betano. Contractul cu covăsnenii expiră în vara lui 2020.

54 de meciuri, 18 victorii, 16 egaluri şi 20 de înfrângeri are Neagoe pe banca lui Sepsi.
Sursele ProSport au aflat că, pe lângă Eugen Neagoe, Mirel Rădoi (38 de ani) se află şi el pe lista posibililor antrenori care ar putea ajunge la Craiova.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.