Secretarul pentru cultură al guvernului de la Londra, Oliver Dowden, care are şi responsabilitatea pentru sport, a atras atenţia că fotbalul trebuie ''să-şi gestioneze foarte atent'' următorii paşi în condiţiile în care, în contextul pandemiei de coronavirus, jucătorilor din Premier League li se cere să accepte o reducere salarială, însă sindicatul acestora şi reprezentanţii primei ligi valorice nu au ajuns momentan la o înţelegere potrivit Agerpres.
Premier League, cea mai profitabilă ligă de fotbal din lume, a fost suspendată timp de o lună, cluburile au cerut jucătorilor şi persoanelor din staff-urile tehnice să fie de acord cu o diminuare a salariilor cu 30 la sută, însă Sindicatul fotbaliştilor profesionişti (PFA) încă nu a fost de acord cu acest lucru opinând că reducerea salariilor ar însemna şi bani mai puţini la bugetul Serviciului Naţional de Sănătate, scrie Reuters.
Potrivit The Telegraph, secretarul pe probleme de cultură, Oliver Dowden, a spus că eşuarea discuţiilor dintre PFA şi Premier League este un aspect care dă de gândit mai ales într-o perioadă în care mai multe cluburi au anunţat că şi-au trimis în şomaj tehnic o bună parte a personalului non-sportiv.
''Susţinerea din fonduri publice a celor care au fost trimişi în şomaj tehnic, în timp ce jucătorii câştigă mai departe milioane iar proprietarii cluburilor nu sunt afectaţi, nu aruncă o imagine prea bună asupra fotbalului. Într-o perioadă de criză naţională, sportul nostru tradiţional, fotbalul, trebuie să aibă un cuvânt de spus. Mă aştept să văd autorităţile din fotbal raportându-se la starea de spirit a populaţiei şi venind cu un plan urgent. Este important ca dezacordul privind salariile jucătorilor să nu afecteze tot ce a adus bun până acum sportul, inclusiv fotbalul, care trebuie să ajute eforturile guvernului'', a spus Dowden.
FC Liverpool a anunţat că şi-a trimis o parte din angajaţi în şomaj parţial din cauza consecinţelor economice cauzate de pandemia de coronavirus şi poartă negocieri pentru reducerea salariilor jucătorilor şi staff-ului tehnic.
Salariaţii trimişi în şomaj parţial beneficiază de un program iniţiat de guvernul britanic care subvenţionează cu 80% din salariul iniţial al angajatului ,până la maxim 2.500 lire sterline pe lună, pentru evitarea concedierii, iar clubul englez va suporta restul de 20%.
''Angajaţii vor primi salariul întreg şi ne vom asigura că niciun membru al personalului nostru nu va fi financiar defavorizat'', a precizat liderul din Premier League.
Alte trei cluburi engleze, Tottenham, Newcastle şi Norwich, au apelat la aceeaşi strategie în privinţa angajaţilor.
În ce priveşte reducerea salariilor la jucători şi antrenori, Liverpool a precizat că ''discuţiile sunt complexe şi prin consecinţă, procesul este în desfăşurare''.
Premier League a propus vineri cluburilor să-şi consulte jucătorii pentru a accepta o reducere salarială de 30%, ce ar însuma lunar 500 milioane lire sterline, pe perioada în care sezonul este întrerupt, dar discuţiile nu au ajuns la un rezultat concret.
În schimb, Manchester City a anunţat că nu îşi va trimite angajaţii în şomaj parţial, pentru a profita astfel de măsura adoptată de guvernul britanic pentru a ajuta societăţile să depăşească actuala criză economică generată de de pandemia de coronavirus.
Oficialii englezi speră ca şi sportul să sprijine eforturile autorităţilor în lupta cu pandemia
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

58
Atletico Madrid s-a calificat marţi seara în semifinalele Ligii Campionilor, chiar dacă a pierdut, pe teren propriu, cu FC Barcelona
58

46
Liga Campionilor: PSG a învins marţi seara, în deplasare, gruparea engleză FC Liverpool
46

18
FIFA analizează suspendarea raidurilor ICE în timpul Cupei Mondiale
18

36
Javier Mascherano demisionează de la Inter Miami
36

50
Jaqueline Cristian s-a calificat în turul doi la Rouen
50

40
CSO Voluntari se califică în finala Diviziei A după victoria cu Dinamo București
40

80
Italia își păstrează speranțele pentru Mondialul din 2026
80

52
Fostul președinte al Federației Franceze de Fotbal, Jean-Pierre Escalettes, a murit
52

53
Corvinul Hunedoara câștigă cu 2-0 meciul cu Chindia Târgoviște
53

24
Kylian Mbappe vorbește despre dragostea sa pentru Real Madrid: 'Un dar din ceruri'
24

31
AS Roma și SS Lazio refuză mutarea Derby-ului della Capitale
31

36
Antrenorul Sam Allardyce vorbeşte despre impactul şomajului forţat asupra sănătăţii sale mintale
36

38
CFR Cluj se desparte de Islam Slimani
38
















Comentează