Jurnalistul germano-turc a cărui arestare în Turcia a tensionat relaţiile dintre Ankara şi Berlin se află în stare bună, dar Germania insistă pentru eliberarea lui, a declarat adjunctul ministrului de externe german, Michael Roth, după o vizită efectuată de oficiali consulari la închisoare, relatează Reuters, conform agerpres.
Autorităţile turce l-au arestat în februarie pe Deniz Yucel, care are dublă cetăţenie, germană şi turcă, în baza unor acuzaţii de propagandă în sprijinul unei organizaţii teroriste şi incitare la violenţă publică. Yucel neagă acuzaţiile care i se aduc.
S-A AFLAT unde şi cum au fost stabilite primele contacte între Putin şi Trump
Oficialul german s-a adresat ziariştilor după ce a discutat cu un avocat de la consulatul german care l-a vizitat marţi pe Yucel în închisoare, în Istanbul.
"Dl. Yucel este bine, având în vedere circumstanţele. Ceea ce rămâne o povară pentru el este izolarea din detenţie", a afirmat Roth, care a mulţumit autorităţilor turce pentru şansa acordată ca oficiali consulari să îl viziteze pe jurnalist după ce refuzaseră accesul acestora timp de săptămâni.
'Dar aceasta nu este sfârşitul pentru noi', a adăugat Roth. 'Încă insistăm pentru eliberarea lui Deniz Yucel', a afirmat el.
Brexit. 'Decizia Marii Britanii este IRESPONSABILĂ' - preşedintele Germaniei
Deniz Yucel riscă o pedeapsă de 10 ani şi jumătate de închisoare în cazul în care va fi condamnat.
Scandalul reţinerii lui Yucel face parte dintr-un conflict mai amplu între Berlin şi Ankara înaintea unui referendum ce va avea loc luna aceasta în Turcia privind revizuirea Constituţiei prin care prerogativele preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan ar urma să fie extinse.
Comentează