Olandezul Luiten a obţinut în instanţă dreptul de a participa la JO 2024

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 03-07-2024

Actualizat: 03-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Jucătorul olandez de golf Joost Luiten a anunţat că a câştigat în instanţă bătălia cu Comitetul olimpic olandez (NOCNSF) pentru a participa la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris, scrie Reuters., potrivit Agerpres.

Luiten, care nu a dezvăluit la ce tribunal a apelat, s-a calificat datorită clasamentului mondial la Paris, dar NOCNSF a decis să nu-l înscrie în competiţia olimpică de golf, pentru că avea un clasament prea slab mondial, 147, pentru a avea vreo şansă la un parcurs decent în turneul de 60 jucători.

''Inelele olimpice sunt colorate din nou'', a scris Luiten pe contul său de Instagram, după ce a câştigat procesul şi NOCNSF l-a înscris în competiţia olimpică.

Darius van Driel şi Dewi Weber din s-au calificat de asemenea la competiţiile olimpice de golf, la masculin, respectiv la feminin, dar li s-a refuzat şansa de a juca. Nu este clar dacă decizia instanţei în cazul lui Luiten i-a afectat pozitiv pe van Driel şi Weber.

Pentru calificarea în turneul olimpic de golf, se iau în considerare clasamentul mondial şi un clasament olimpic. Leuten era pe locul 40 în ierarhia olimpică şi pe 237 în cea mondială.

Weber a ocupat locul 302 în clasamentul mondial feminin şi locul 58 în clasamentul olimpic, în timp ce Anne van Dam, numărul 108 mondial respectiv 34 olimpic, a fost autorizată să concureze la Paris.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri