Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Oltchim a fost preluată de Chimcomplex Borzești

Oltchim2

Oltchim S.A. a anunțat luni finalizarea contractului de vânzare active încheiat cu Chimcomplex Borzești, prin încasarea integrală, în data de 7 decembrie, a prețului tranzacției și prin transferul dreptului de proprietate asupra activelor începând cu data de 08.12.2018, informează compania.

Chimcomplex precizează, într-un comunicat separat remis bursei, că valoarea tranzacției a fost de 589.328.986,12 lei plus TVA și a fost achitată integral, pentru pachetele 1 – 5 și parțial 7.

Chimcomplex a anunțat recent că are, în tranzacție, parteneri financiar un consorțiu coordonat de Credit Suisse din Elveția, din care fac parte Grupul Special de Investiții Credit Suisse AG Zurich, VTB Bank (Europe) Frankfurt, SCR Grup Romania și Tricon Energy SUA. Chimcomplex a încheiat un scord de exclusivitate cu Grupul Special de Investiții Credit Suisse și VTB Bank.

Pachetele de active transferate către Chimcomplex S.A. sunt Clorosodice, Oxo-alcooli, Polioli, Servicii pe teren, Vagoane și VCM/PVC 1. Activele includ terenuri, clădiri, investiții în curs de execuție, drepturi de proprietate intelectuală și alte bunuri mobile reprezentând în principal utilaje, echipamente, tehnologii și orice alte bunuri similare necesare procesului de producție.

Un număr de 1.164 salariați au acceptat încheierea de contracte individuale de muncă cu cumpărătorul Chimcomplex S.A..

În urma acestei tranzacții Oltchim S.A. va rămâne cu active în conservare, pentru care se vor continua procedurile prevăzute prin Planul de Reorganizare, precizează comunicatul Oltchim.

Chimcomplex Borzești a fost înființată de stat în 1954, iar în 2003 compania a fost privatizată iar grupul SCR, condus de antreprenorul Ștefan Vuza, a devenit acționar principal. Astăzi compania este listată pe segmentul alternativ al Bursei de Valori București.

Oltchim a fost înființat în 1966 sub denumirea de Combinatul Chimic Vâlcea, din 1990 funcționează sub formă de societate comercială pe acțiuni iar din 1997 devine companie publică prin listarea la Bursa de Valori București. Combinatul a intrat în procedura de insolvenţă în ianuarie 2013, fiind administrată de un consorţiu de administratori judiciari.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.