Olympique Marseille negociază transferul lui Ceballos de la Real Madrid (presă)

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 25-08-2025 14:30

Actualizat: 25-08-2025 17:30

Article thumbnail

Sursă foto: colaj

Clubul francez de fotbal Olympique Marseille negociază transferul mijlocaşului spaniol Dani Ceballos de la echipa Real Madrid, anunţă mass-media sportivă spaniolă.

Conform cotidianului AS, francezii sunt aproape de a ajunge la un acord cu jucătorul, care a postat un mesaj enigmatic după victoria obţinută de Real Madrid în faţa formaţiei Oviedo (scor 3-0), duminică, în campionatul Spaniei. Ceballos a postat o fotografie a sa din timpul jocului, pe contul său de pe reţeaua X, însoţită de cuvintele "Last dance" (Ultimul dans), care ar putea fi interpretate drept o iminentă despărţire de gruparea de pe Santiago Bernabeu, conform Agerpres.

AS adaugă că Real Madrid ar accepta în principiu o despărţire de Dani Ceballos pentru o sumă cuprinsă între 15 şi 20 de milioane de euro, în timp ce Olympique Marseille ar prefera, de pare, varianta unui împrumut cu opţiune de cumpărare obligatorie. De serviciile lui Ceballos este interesată şi echipa spaniolă Betis Sevilla.

În vârstă de 29 de ani, Dani Ceballos se află sub contract cu Real Madrid din 2017, iar între 2019 şi 2021 a evoluat sub formă de împrumut la formaţia engleză Arsenal Londra. El a câştigat trei Ligi ale Campionilor şi două titluri în La Liga alături de madrileni, între alte trofee.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri