DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

OMS nu vede cu ochi buni vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de Rusia: 'Trebuie să îndeplinească toate normele şi reglementările'

Spitalul Militar Central
Covid-19 vaccin

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a reacţionat marţi cu precauţie la anunţul făcut de cercetători ruşi potrivit căruia un vaccin anti-Covid-19 este aproape gata pentru a fi aplicat populaţiei largi şi a amintit că trebuie respectate toate fazele de testare înainte de a putea obţine autorizaţia, scrie agenția EFE, citată de Agerpres.

„Există în prezent sute de vaccinuri (împotriva Covid-19) în proces de testare şi trebuie să îndeplinească toate normele şi reglementările prevăzute pentru a fi aplicate în siguranţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, la o conferinţă de presă.

Citește și: DNA intră la rupere! Fost director al Apelor Române, reţinut pentru luare de mită

Oficialul OMS a declarat că în unele ocazii „sunt raportate descoperiri care ulterior întârzie, pentru a parcurge toate fazele necesare” şi a putea fi aplicate pe scară amplă.

Ministrul rus al sănătăţii, Mihail Muraşko, a anunţat la 1 august că Centrul naţional de studii epidemiologice şi microbiologice Gamalei a încheiat testele pentru vaccinul său împotriva noului coronavirus ce cauzează boala Covid-19, astfel încât a început etapa de înregistrare a produsului.

Potrivit titularului Sănătăţii, medicii şi personalul sanitar vor fi primii care vor primi vaccinul şi este prevăzut ca din 10 august să fie trimis în diferite regiuni ale Rusiei, unde va fi realizată o campanie mai amplă de vaccinare începând din toamnă.

Dezvoltarea vaccinurilor necesită cel puţin trei faze de mai multe luni ca durată (în care este inoculat unor grupuri şi comunităţi tot mai ample în căutarea unor eventuale efecte secundare), un proces care poate dura câţiva ani.

Citește și: Codrin Ștefănescu îl desființează pe Marcel Ciolacu: Misiunea trebuie îndeplinită conform ordinelor .

OMS a anunţat că va trece cel puţin un an şi jumătate până va obţine un vaccin împotriva Covid-19, deşi progresele rapide înregistrate de ţări ca Rusia, SUA, China sau Marea Britanie au alimentat speranţa unei reduceri a acestei perioade, în contextul unei pandemii care este departe de a fi depăşită.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.