OMS se confruntă cu reduceri bugetare drastice pentru urgențele umanitare: 'Perspectivele pentru 2026 sunt sumbre'

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 24-10-2025 09:38

Article thumbnail

Sursă foto: Felix Zahn/photothek.net / imageBROKER / Profimedia

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat miercuri că se confruntă cu reduceri bugetare drastice pentru urgenţele umanitare în acest an, iar perspectivele pentru 2026 sunt "sumbre", informează AFP.

Sub preşedinţia lui Donald Trump, Statele Unite, în mod tradiţional principalul donator mondial, şi-au redus considerabil ajutorul internaţional, iar alţi mari donatori şi-au restrâns, la rândul lor, bugetele, scrie Agerpres.

Teresa Zakaria, responsabilă pentru acţiuni umanitare şi intervenţii în caz de dezastru în cadrul OMS, a declarat că agenţia sanitară a Naţiunilor Unite a primit, în 2025, cu 40% mai puţine fonduri pentru urgenţele umanitare la nivel global comparativ cu 2024. "Este enorm", a declarat ea jurnaliştilor în cadrul unei conferinţe de presă.

OMS a identificat peste 300 de milioane de persoane care au nevoie de asistenţă umanitară şi "a trebuit să facă o alegere foarte dificilă pentru a decide pe cine să prioritizeze şi pe cine nu", a adăugat Zakaria.

În aceste condiţii, organizaţia afirmă că îşi concentrează eforturile asupra celor mai vulnerabili, din zonele cele mai greu accesibile.

Consecinţă concretă a acestor reduceri, peste 5.600 de unităţi medicale au fost nevoite să îşi reducă serviciile, iar mai mult de 2.000 au trebuit să îşi suspende activitatea.

"Aceasta a redus direct accesul la servicii medicale pentru 53 de milioane de persoane din întreaga lume", a precizat Zakaria, adăugând că "perspectivele pentru 2026 sunt cu adevărat sumbre".

În ţări precum Republica Democratică Congo, Sudan sau Haiti, "constatăm deja o creştere a ratei mortalităţii materne şi a malnutriţiei, iar situaţia nu face decât să se agraveze", a explicat responsabila OMS.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, s-a declarat deosebit de îngrijorat de consecinţele asupra celor mai sărace ţări.

Totuşi, el a remarcat şi o consecinţă pozitivă: "Multe state conştientizează situaţia şi afirmă că este nevoie de o schimbare de mentalitate", mobilizând resursele naţionale pentru a-şi finanţa propriile sisteme de sănătate, "inclusiv urgenţele sanitare".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri