Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat marţi că nimeni nu trebuie să îşi spună speranţe că o imunitate colectivă va permite frânarea pandemiei de coronavirus, relatează EFE.
OMS a reamintit că omenirea este departe de a atinge o asemenea protecţie, cu privire la care multe aspecte sunt încă necunoscute, scrie agerpres.ro.
Citește și: Gabriela Firea, către Orban: ‘Ceea ce ați făcut azi, se numește abuz de putere’
"Ştim că cel puţin 10 % din populaţia mondială are evidenţe de anticorpi împotriva SARS-CoV-2", a declarat la o conferinţă de presă virtuală responsabila OMS cu maladiile emergente şi cu gestionarea pandemiei, Maria Von Kerkhove.
La rândul său, directorul departamentului de urgenţe din cadrul OMS, Mike Ryan, a subliniat că "nu putem spune că ne aflăm aproape de nivelul de imunitate necesar pentru a frâna boala.
"Trebuie să ne concentrăm asupra a ceea ce putem face pentru a opri coronavirusul şi a nu trăi cu iluzia că o imunitate colectivă ne va salva", a încheiat el.
Comentează