Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) intenţionează să lanseze o amplă campanie de vaccinare în Fâşia Gaza în cursul zilei de duminică, informează miercuri DPA.
Aproximativ 44.000 de copii, la care medicii nu au putut să ajungă în timpul celor doi ani de război dintre Israel şi organizaţia palestiniană teroristă Hamas, vor fi vaccinaţi într-un interval de 10 zile împotriva rujeolei, oreionului, rubeolei şi poliomielitei, printre altele, conform agerpres.
Următoarele doze din schema de vaccinare vor fi administrate în ianuarie 2026.
În urma urgenţei sanitare declanşate de apariţia poliovirusului în Fâşia Gaza, OMS a organizat campanii de vaccinare împotriva poliomielitei în timpul încetărilor temporare ale focului din vara anului 2024 şi din februarie 2025. Deşi pe teren vor exista echipe mobile de vaccinare, vor exista totuşi anumiţi copii la care medicii nu vor putea să ajungă.
OMS estimează că 20% dintre copiii cu vârste sub cinci ani nu au fost vaccinaţi niciodată sau au primit un număr insuficient de doze de vaccin din cauza conflictului armat.
În acelaşi timp cu campania de imunizare, UNICEF va aborda problema malnutriţiei cu scopul de a îi ajuta pe copii şi pe persoanele tinere cât mai repede posibil şi în cele mai adecvate moduri posibile.
Potrivit OMS, rata generală de vaccinare în Fâşia Gaza era de 98% înaintea războiului. În prezent, specialiştii estimează că această rată este mai mică de 70%.






























Comentează