Ion Iliescu, fostul președinte al României, va fi condus pe ultimul drum de cel care i-a fost alături în ultimii ani din viață, din umbră: fostul său ofițer de protecție din Serviciul de Protecție și Pază (SPP). Omul, cunoscut în cercul restrâns al familiei sub prenumele Răzvan, nu a fost doar aghiotantul său, ci și persoana de maximă încredere, prezent zilnic la spital pe perioada internării.
Surse guvernamentale au precizat că el a fost cel care i-a dat vestea morții lui Ion Iliescu soției acestuia, Nina, și tot el este cel care ține legătura cu autoritățile pentru a stabili toate detaliile legate de ceremonie și înmormântare. În lipsa unor copii și cu soția aflată într-o stare de sănătate precară, fostul SPP-ist este acum principalul coordonator al pregătirilor funerare.
Figura discretă, dar mereu prezentă lângă fostul șef de stat, Răzvan a rămas aproape de Iliescu și după retragerea acestuia din viața publică, gestionând numeroase aspecte personale și asigurând sprijinul necesar în momentele delicate din ultimii ani.
Guvernul a stabilit întreg ceremonialul pentru funeraliile de stat în memoria fostului președinte al României, Ion Iliescu. Întreg ceremonialul va începe, miercuri, 6 august, atunci când trupul neînsuflețit al fostului președinte va ajunge la Palatul Cotroceni. Ziua de 7 august 2025 a fost declarată zi de doliu național pe teritoriul României și tot în data de 7 august va fi înmormântat Ion Iliescu, la Cimitirul Ghencea 3. Ceremonialul de înmormântare va avea o parte publică, iar înhumarea se va desfășura doar în prezența familiei și apropiaților.
Programul zilei de miercuri 6 august 2025
Ora 08:30 Deplasarea autovehiculului mortuar de la spitalul „Agrippa Ionescu” către Palatul Cotroceni pe traseul: Strada Arhitect Mincu - Bdul Kiseleff - Piața Victoriei - Bdul Lascăr Catargiu - Piața Romană - Piața Universității - Bdul Regina Elisabeta – Bdul Mihail Kogălniceanu – Pod Eroilor – Bdul Eroii Sanitari – Bdul Gheorghe Marinescu
Ora 09:00 Cortegiul Funerar intră în curtea Palatul Cotroceni – Poarta Marinescu -
- Gardă de onoare - Brigada 30 Gardă "Mihai Viteazul" prezintă onoru
09:08 Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte al României Ion Iliescu este depus pe catafalc în Sala Unirii
09:10 Militarii intră în Gardă Onor la Catafalc
09:15 Scurt moment religios
09:30 – 12.30 Ceremonia de prezentare a condoleanțelor de către înalți oficiali
Semnare în Cartea de Condoleanțe
Loc amplasare: Salonul Florilor
13:00-18:00 Prezentare condoleanțe de către cetățeni
- Accesul se va face pe la Intrarea Registratură din Bd. Geniului (Zona Statuii Leu).
- Ieșirea se va face pe la Poarta Muzeu din Șoseaua Cotroceni.
- Publicul poate depune flori sau lumânări doar în spațiul special amenajat din fața Palatului Cotroceni, în parcarea Administrației Prezidențiale din Bd. Geniului.
18:30 Prezentare condoleanțe foști colaboratori și apropiați
19:00 Moment religios (Rânduiala Slujbei Stâlpilor)
20:00 Se încheie procesiunea
Pe timpul nopții, se va asigura Gardă la Catafalc de către Brigada 30 Gardă ,,Mihai Viteazul"
JOI, 7 AUGUST 2025 – declarată zi de doliu național
- Se vor respecta prevederile legale privind zilele de doliu național pe teritoriul național si la misiunile diplomatice ale României.
09:00-09:50 Sosirea invitațiilor
10:00 Scurt moment religios
10:10 Ceremonia Gărzii la Catafalc
10:15 Moment de reculegere
10:16 Ridicarea de pe catafalc a sicriului
- Sicriul este purtat spre ieșirea oficială din Palatul Cotroceni (traseu: Sala Unirii - Galeria Basarabilor - Holul de Onoare – Copertină);
- La Copertină sunt prezente Șiruri de Onoare alcătuite din militari ai Forțelor Armate precum şi Muzica Militară (trompet) pentru Onor;
- Se trage clopotul de la Biserica Cotroceni
10:20 Plecarea cortegiului de la Copertină
Deplasarea cortegiului funerar spre Biserica Cotroceni
10:30-11:30 Oficierea slujbei religioase de înmormântare
11:15 Intrarea Gărzii de Onoare pe Platoul Marinescu
11:35 Cortegiul Funerar pleacă din Palatul Cotroceni pe traseul Biserica Cotroceni-Poarta Marinescu
11:40 Gardă de Onoare - Brigada 30 Gardă "Mihai Viteazul" - Platoul Marinescu
- Garda prezintă ultimul onor - înclinarea drapelului.
- Intonarea Imnului Național al României.
- Cortegiul va trece prin fața Gărzii.
Deplasarea cortegiului va avea loc pe traseul Bdul Gheorghe Marinescu, Bdul Eroii Sanitari - Bdul Eroilor – Strada Bagdasar - Șoseaua Panduri – Bdul Geniului – Strada Răzoare – Drumul Sării – Bdul Ghencea – Prelungirea Ghencea – Drumul Cooperativei – Cimitirul Ghencea 3.
Sosirea cortegiului funerar la Cimitirul Militar Ghencea III
Ceremonia de înmormântare
- Sicriul este amplasat la intrarea în cimitir pe un afet de tun;
- Formare cortegiu funerar și prezentare onor;
- Înhumarea are loc în prezența familiei și apropiaților.
Comentează