Omul de afaceri Cristi Borcea a fost reabilitat de Tribunalul București: Cazierul său s-a albit cu acordul DNA

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 20-11-2025 19:34

Actualizat: 20-11-2025 21:01

Article thumbnail

Sursă foto: antena sport

Omul de afaceri Cristi Borcea a fost reabilitat de Tribunalul București. Acesta a depus actele care arată că și-a plătit întreg prejudiciul datorat statului român, iar DNA a aprobat cererea înaintată. Decizia judecătorilor nu este definitivă.

Decizia Tribunalului București, pronunțată joi, 20 noiembrie:

  • „Tip soluție: admite cererea

  • Soluția pe scurt: Admite cererea de dispunere a reabilitării judecătorești, formulată de către condamnatul BORCEA CRISTIAN. În temeiul art. 533 C.pr.pen. raportat la art. 166 C.pen. și art. 168 C.pen., dispune reabilitarea judecătorească a condamnatului BORCEA CRISTIAN. Dispune comunicarea, spre știință, către IGPR – Serviciul cazier judiciar, statistică și evidențe operative. În temeiul art. 275 alin. (3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 20.11.2025.”, informează G4 Media.

Povestea condamnării lui Borcea

Cristi Borcea a fost condamnat în 2019 în dosarul retrocedării plajelor din Mamaia. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus pe atunci confiscarea sumei de aproape 1 milion de euro de la Cristian Borcea. Fostul finanțator al Dinamo a primit cinci ani de detenție, însă a ieșit din închisoare după nouă luni, în baza legii recursului compensatoriu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri