Omul de afaceri Seyhan Tumer, trimis în judecată pentru evaziune fiscală

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 05-07-2017

Actualizat: 05-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe omul de afaceri Seyhan Tumer, pentru fraudarea bugetului de stat prin crearea unui circuit prin interpunerea unor societăţi cu un comportament de tip 'fantomă'. Potrivit unui comunicat al DNA, Seyhan Tumer, la data faptei administrator al unei societăţi comerciale, a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală în formă continuată, precum şi complicele său - Cem Berger.

"În perioada martie - mai 2011, inculpatul Tumer, în calitate de administrator, beneficiind de ajutorul inculpatului Berger, a implementat un mecanism de fraudare a bugetului de stat prin crearea unui circuit comercial şi financiar fictiv. Acest mecanism s-a bazat pe înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, prin interpunerea unor societăţi cu un comportament de tip 'fantomă'", susţin procurorii. DNA precizează că, prin aceste demersuri, s-a cauzat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de peste şase milioane lei, din care peste 3, 6 milioane lei TVA şi peste 2,4 milioane lei impozit pe profit, sumă cu care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal, conform Agerpres. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Giurgiu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri