Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu este aşteptat luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pentru a fi audiat în dosarul în care preşedintele PNL, Ludovic Orban, este judecat pentru folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, informează agerpres.ro.
Tiberiu Urdăreanu este cel care l-a denunţat pe Orban la DNA. El a mai fost chemat în instanţă pe 13 noiembrie, însă nu s-a prezentat, motiv pentru care judecătorii au decis ca el să fie adus cu mandat, fiind şi amendat cu 3.000 de lei.
Procesul se află în faza de apel, după ce Ludovic Orban a fost achitat în primă instanţă, pe 31 ianuarie, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.
Potrivit DNA, pe 1 martie 2016, Orban l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului trecut, în care acesta fusese nominalizat de PNL să candideze la funcţia de primar al municipiului Bucureşti.
Procurorii susţin că, în martie 2016, Urdăreanu s-a întâlnit cu Orban la domiciliul celui dintâi, ocazie cu care liderul PNL i-a comunicat că are nevoie de 50.000 de euro în numerar, pentru a-i folosi în vederea promovării imaginii sale drept candidat la Primăria Capitalei, iar banii erau ceruţi în numerar "tocmai fiindcă erau... pentru posturi TV".
"Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri că el pretinde puţin, că nu mai e cum era pe vremuri. (...) Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri să se gândească dacă poate să dea banii: 'te gândeşti dacă poţi sau îmi dai un şut în fund'. Ludovic Orban i-a spus că nu vrea nimic de la partid", se arată în rechizitoriul DNA.
Pe 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, Orban i-ar fi pretins lui Urdăreanu suma de 50.000 euro în numerar, arătând că are un buget de campanie limitat şi că doreşte "să aibă canale deschise" pe anumite posturi de televiziune, au susţinut procurorii.
Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, audiat la ÎCCJ în dosarul lui Ludovic Orban
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

975
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
975

2.534
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
2.534

45
VIDEO Șeful CJ Vâlcea: DUCEM DOCTORUL LA SAT!
45

17
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
17

36
Un bărbat şi-a agresat calul pentru a-l forța să-i scoată căruța cu lemne din şanţ. A fost bun de plată după
36

55
Şase instructori auto, sub acuzare: Mita pentru 'permise rapide' scoate la iveală fraude la examenul practic
55

1.713
Rețea de traficanți de aur destructurată: Percheziții în București și județe pentru contrabandă masivă cu bijuterii
1.713

2.633
FOTO Acțiune de amploare în București: ANAF a confiscat milioane de lei și zeci de kilograme de aur
2.633

1.799
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
1.799

76
Transport ilegal de lemn: Administrator și angajat sub control judiciar pentru un prejudiciu de peste 200.000 de euro
76

3.324
O adolescentă a murit după ce a căzut de la etajul 5
3.324

2.053
Elena Udrea, revoltată de schimbarea orei: A trebuit să-mi trezesc copilul pe întuneric. Ce obținem din asta?
2.053

216
Cum au ajuns Rebeca și Melisa singure în pădure? Anchetă după cazul din Târnăveni - Poliția a sesizat DGASPC
216
















Comentează