DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Omul lui Kovesi la şefia DNA? Autorul ruşinosului dosar al lui Tiberiu Niţu, în cărţi pentru conducerea Anticorupţiei (presă)

kovesi bulancea

Procurorii se pot înscrie până pe 23 decembrie la concursul pentru funcţiile de procuror general al României, procuror-şef al DNA şi procuror-şef al DIICOT. Deşi nu există încă informaţii certe despre procurorii care vizează aceste funcţii, în presă au apărut câteva nume interesante.

Potrivit newsonline.ro, pentru şefia DIICOT sunt vehiculaţi Ioana Albani, delegată în prezent ca procuror șef birou al Biroului pentru coordonarea activității de pregătire profesională din DIICOT, Daniel Horodniceanu, fost şef DIICOT în perioada 2015-2018, şi Viorel Badea, actual adjunct la INM.  Dacă pentru funcţia de procuror general este considerat favorit actualul interimar, Bogdan Licu, iar la DNA interimarul Nistor Călin, în cursa pentru şefia DNA ar putea intra şi unul dintre cei mai controversaţi procurori ai Direcţiei, Marius Bulancea.

Bulancea a fost procuror DIICOT Iași, apoi a activat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, de unde Laura Codruța Koveși l-a numit consilier. Marius Bulancea a instrumentat dosarul procurorului general Tiberiu Nițu. Cu această ocazie, din funcția de consilier al Laurei Codruța Kovesi, Bulancea a fost delegat să conducă secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, secția a II-a DNA, rămasă fără șef în 2016. Dosarul a fost clasat, iar ulterior ÎCCJ a stabilit că faptele de care era acuzat Niţu nu există.

Acelaşi Bulancea a finalizat dosarul Gala Bute, după ce alţi procurori au dus greul anchetei. La finalizarea dosaerului, ministrul Raluca Prună a decis să propună numirea lui în funcția de procuror șef al Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din DNA.

O altă faptă de arme a lui Marius Bulancea a fost salvarea lui Mugur Isărescu, prin clasarea unui dosar în care acesta era vizat.

La 5 septembrie 2017 Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorii Marius Bogdan Bulancea – procuror şef secţie, Paul Silviu Dumitriu – procuror şef adjunct secţie, şi Jean Nicolae Uncheşelu de la DNA, pentru dosarul deschis pe tema OUG 13/2017, în privinţa căruia CCR a stabilit că procurorii şi-au depăşit atribuţiile şi au încălcat Constituţia. Ulterior, ÎCCJ a decis că procedura desfăşurată de Inspecţia Judiciară a fost viciată şi a decis anularea acţiunii disciplinare, astfel că cei trei procurori au scăpat de acuzaţii pe un viciu de procedură.

După revocarea de la DNA, Laura Codruţa Kovesi l-a dorit interimar pe Marius Bulancea. În locul acestuia, procuror şef interimar al DNA a ajuns Anca Jurma.

Soţia lui Marius Bulancea, judecătoarea Diana Magdalena Bulancea, a participat la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei pentru funcţia de judecător la Tribunalul UE, însă nu a fost aleasă de Tudorel Toader.

CITEȘTE ȘI: Îţi poate salva viaţa: Cum şi unde să-ţi măsori tensiunea arterială .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.