Omul lui Traian Băsescu îl face praf pe Tăriceanu: 'Are un discurs anti-justiţie'

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 18-10-2016

Actualizat: 18-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele PMP Brăila, deputatul Marioara Nistor, susţine că apelul preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, de a nu se mai vota nicio solicitare a DNA până la finalul legislaturii, este unul anti-justiţie. 'Din punctul meu de vedere, discursul practicat de preşedintele Senatului este unul anti-justiţie, destul de vehement. Speranţa domniei sale este, probabil, aceea de a atrage un vot cât mai consistent din această zonă a electoratului. În această notă aş pune apelul său adresat parlamentarilor. Justiţia, în mod firesc, trebuie sprijinită, nu trebuie să îi punem piedici', a declarat Nistor într-un comunicat de presă remis marţi.

Preşedintele PMP Brăila a mai spus că nu Parlamentul ar trebui să fie cel care să decidă dacă o arestare trebuie sa aibă loc sau nu, dar că 'aceste lucruri pot fi revizuite în viitorul legislativ, dacă se va ajunge la un consens'. Călin Popescu-Tăriceanu a adresat duminică un apel parlamentarilor "să refuze a se mai pronunţa în vreun fel până la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA". "Dacă dosarele respective au aşteptat atâţia ani, înseamnă că nu este nicio urgenţă şi ele pot să mai aştepte ca viitorul Parlament să se pronunţe", a explicat Tăriceanu. Şeful Senatului a adăugat că nu se mai pot accepta "judecăţi cu măsură dublă". "Când DNA trimite la repezeală un dosar la Parlament, parlamentarii trebuie să se conformeze, pentru că altfel sunt certaţi de preşedintele Iohannis şi de alţi membri ai corului prezidenţial. Simultan, cei suspectaţi de DNA sunt supuşi unor presiuni de a demisiona. Dubla măsură s-a văzut limpede când procurorul-şef al DNA a fost acuzat de plagiat, dar corifeii cinstei şi codurilor de integritate s-au uitat în altă parte şi au uitat principiile valabile doar pentru ceilalţi", a afirmat preşedintele Senatului, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri