Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Omul pe care PNL vrea să îl ducă la Bruxelles riscă ÎNCHISOAREA: Cum s-au plâns liberalii Dan Motreanu și George Scutaru în fața judecătorilor

puscarie catuse

Dan Motreanu, aflat pe lista PNL pentru europarlamentare și fost vicepreședinte al Camerei Deputaților, a spus în ultimul cuvânt din dosarul său de la ICCJ, că este nevinovat și că întreaga cauză nu reprezintă decât o ficțiune, deoarece acuzațiile ar fi bazate pe un denunț mincinos.

„Pentru mine, acest dosar nu reprezintă decât o ficțiune de care am aflat pe parcursul audierilor, pentru că niciunul dintre martori nu au spus că eu am o legătură cu această chestiune, mulți au spus că nu mă cunosc. (...) Am rezerve cu privire la acuzațiile care mi se aduc, care sunt bazate pe un denunț mincinos. Singurul resort a fost că eu am fost om politic și toți oamenii sunt la fel sunt la fel. Am fost stigmatizat 4 ani de zile. Când ești chemat la DNA, se presupune că ești deja condamnat. Sunt nevinovat și doresc achitarea”, a spus Dan Motreanu, în ultimul cuvânt din dosarul de corupție de la Înalta Curte de Casație și Justiție, informează mediafax.ro.

Citește și: Rareș Bogdan prezintă ‘marea famiglie PSD’! Atac-fulger la un cunoscut baron social-democrat

Dan Motreanu, fost vicepreședinte al Camerei Deputaților, este și candidat PNL la europarlamentare.

La rândul său, George Scutaru (fost consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis), a spus, de asemenea, în fața instanței că este nevinovat: „Vin de mai bine de 4 ani în fața dumneavoastră. A fost o cercetare minuțioasă, au fost audiați martori, dar dosarul nu se bazează decât pe câteva pagini, pe denunțul lui Bagiu. (...) Spălarea de bani nu are legătură cu realitatea. (...) Pentru mine, acești 4 ani au reprezentat o experiență tristă și inedită. Există viață după politică, deși voiam să pun eu capăt carierei politice, nu alții. Vă rog să respingeți apelul DNA, sunt nevinovat”.

Citește și: Acuze dure din interiorul PSD! Ce le-ar fi cerut Klaus Iohannis liderilor europeni, prezenți la Sibiu

Pe de altă parte, procurorul de ședință a cerut pedeapsă cu închisoarea cu executare (orientată spre mediu) pentru toți inculpații din cauză. Instanța va pronunța o decizie în data de 27 mai, care va fi una definitivă.

La rândul lor, avocații au cerut menținerea deciziei de achitare de la fond.

Citește și: PSD reacționează după farsa cu bancnotele aruncate pe jos:Dacă arunci pe jos bancnote pentru a rânji când un bătrân se apleacă să le ridice, asta nu te face membru al unei ‘rase superioare’

Dan Motreanu, fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi fostul consilier prezidenţial George Scutaru au fost achitaţi în primă instanță, de Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceștia au fost acuzaţi că au primit 250.000 de euro, respectiv 170.000 de euro pentru finanţarea campaniei electorale din 2008.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2008, o persoană cu funcţie de conducere în administraţia locală, denunţător în cauză, a pretins şi primit de la o altă persoană aproximativ un milion de euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acesteia din urmă în demersurile de punere în posesie de terenuri aflate în municipiul Buzău.

Citește și: Rareș Bogdan prezintă ‘marea famiglie PSD’! Atac-fulger la un cunoscut baron social-democrat

"Din suma de 700.000 euro, bani primiţi efectiv de persoana denunţătoare, aceasta le-a remis inculpaţilor Scutaru George-Adrian şi Motreanu Dan Ştefan, sumele de 170.000 euro, respectiv 250.000 euro, conform unei înţelegeri anterioare. Ambele sume au fost date în acelaşi scop, respectiv pentru finanţarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale şi generale), a candidaţilor partidului din care fac parte cele două persoane ultim menţionate", preciza atunci DNA în rechizitoriu.

Conform anchetatorilor, pentru a disimula provenienţa acestor sume de bani, George Scutaru, Dan Motreanu şi Ana Maria Schaer "au iniţiat un mecanism financiar fictiv, folosindu-se de documente justificative ce nu corespund realităţii, prin care suma de 1.213.085 lei a fost transferată, în mai multe tranşe, din contul societăţii administrată de către aceasta din urmă către o firmă care a produs articole de vestimentaţie folosite ca materiale în campania electorală".

Citește și: Acuze dure din interiorul PSD! Ce le-ar fi cerut Klaus Iohannis liderilor europeni, prezenți la Sibiu .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.