Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

OMV Petrom a finalizat înlocuirea camerelor de cocsare la rafinăria Petrobrazi, investind aproximativ 70 de milioane de euro în acest proiect

omvpetrom.com
omv petrom

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, anunţă că a înlocuit cele patru camere de cocsare de la rafinăria Petrobrazi. Camerele de cocsare au fost fabricate în România şi au fost aduse la rafinărie cu două transporturi agabaritice. Investiţiile pentru proiect s-au ridicat la aproximativ 70 milioane de euro.

”OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, a finalizat cu succes înlocuirea celor patru camere de cocsare de la rafinăria Petrobrazi. Acestea joacă un rol esenţial în procesul de rafinare, asigurând transformarea componentelor grele în produse superioare. Noile instalaţii sunt proiectate să funcţioneze la capacitate maximă timp de cel puţin două decenii”, anunţă compania, potrivit news.ro

Investiţiile pentru proiect s-au ridicat la aproximativ 70 milioane de euro.

"Prin înlocuirea camerelor de cocsare, îmbunătăţim eficienţa şi siguranţa operaţiunilor noastre. Rafinăria Petrobrazi este pregătită să asigure în continuare carburanţi de calitate pe piaţa românească şi regională. Felicit echipa care a gestionat acest proiect complex şi mă bucur că instalaţiile sunt fabricate aici, în România", spune Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil cu activitatea de Rafinare şi Marketing.

Fiecare cameră de cocsare cântăreşte aproape 200 de tone, are aproximativ 6 metri în diametru şi 30 de metri înălţime, echivalentul unui bloc de 10 etaje. Proiectul de înlocuire a camerelor de cocsare a fost început în 2021, iar instalarea lor în rafinărie a durat 2 luni, în timpul reviziei planificate de anul acesta. O macara specială, de aproape 125 de metri înălţime, echivalentul unei clădiri de 40 de etaje, a fost folosită pentru a înlocui camerele de cocsare. Macaraua poate ridica greutăţi de 1.600 de tone.



Rafinăria Petrobrazi are o capacitate totală de procesare a ţiţeiului de 4,5 milioane de tone pe an. Din 2005, OMV Petrom a investit peste 2 miliarde de euro în rafinăria Petrobrazi, o treime din această investiţie contribuind la reducerea impactului asupra mediului.
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV Petrom este o companie în care acţionarii români deţin peste 42% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 21,7% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori din Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 39 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 - 2022. În aceeaşi perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde de euro. În anul 2022 impozitele plătite de OMV Petrom au asigurat 7% din veniturile fiscale ale României.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În perioada 2007 - 2022, compania a alocat circa 120 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom şi-a anunţat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD), Grupul operativ pentru publicarea informaţiilor financiare referitoare la schimbările climatice privind riscurile şi oportunităţile asociate schimbărilor climatice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.