OMV Petrom, care deţine 50% din blocul Neptun Deep din Marea Neagră, estimează că va investi până la 2 miliarde de euro în acest perimetru, care îi va aduce rezerve recuperabile de 50 de miliarde de metri cubi de gaze, a afirmat, miercuri, Christina Verchere, CEO al companiei, într-o conferinţă de presă, conform agerpres.
"Proiectul Neptun Deep este inima strategiei noastre pe partea de gaze, este un proiect crucial pentru OMV Petrom şi pentru România. Au fost făcuţi paşi înainte în negocierile dintre Romgaz şi ExxonMobil şi, aşa cum am anunţat, după ce tranzacţia Romgaz-ExxonMobil va fi finalizată, OMV Petrom va fi operatorul blocului", a spus Verchere.
Potrivit acesteia, aprobarea amendamentelor la Legea offshore până la finalul anului este vitală pentru ca gazele din blocul Neptun Deep să fie extrase.
"Schimbările neprevăzute în Guvern au dus la întârzieri în procesul legislativ. Gazul din Marea Neagră este strategic pentru România şi am văzut angajamentul autorităţilor române că această lege va fi modificată până la finalul anului. Orice întârziere în amendarea legii pune presiune asupra proiectului, ameninţă securitatea energetică a României şi duce la creşterea importurilor de gaze", a mai spus şefa OMV Petrom.
Verchere a subliniat că schimbarea legislativă este crucială pentru proiect, având în vedere că este nevoie de cinci ani până la primul flux de gaze.
"Dacă legea nu va fi modificată până la sfârşitul anului, acest lucru va întârzia decizia finală de investiţii pentru anul 2023. Un lucru nu se va schimba: gazul din Marea Neagră rămâne o oportunitate unică pentru România. Ne aşteptăm să investim până la 2 miliarde de euro în Neptun Deep şi să adăugăm rezerve recuperabile de 50 de miliarde de metri cubi net la OMV Petrom. Acest proiect va contribui la rata de recuperare a rezervelor, care va fi de 100%, când gazele vor fi extrase", a completat ea.
Totodată, compania se aşteaptă la o producţie de 70.000 de barili echivalent petrol pe zi net pentru OMV Petrom, pentru o perioadă de circa 10 ani, după care va începe declinul natural al acestor zăcăminte.
Primele gaze vor fi extrase în 2026 sau 2027, în funcţie de rapiditatea cu care autorităţile române vor modifica Legea offshore.
"Fără Neptun Deep, estimăm că România va importa 50% din consumul de gaze în 2030", a mai spus Verchere.
Ea a afirmat că ultima dată când a discutat cu autorităţile române a fost la momentul prezentării rezultatelor financiare.
"Am spus că pentru a lua decizia de investiţii în 2022 trebuie să vedem modificările Legii offshore anul acesta. Suntem deja pe 8 decembrie. Dacă nu vedem schimbări la Legea offshore anul acesta, atunci, aşa cum am spus, decizia va trebui să fie mutată în 2023 şi vom muta şi termenul pentru extragerea primelor gaze. Vedem că, în absenţa Neptun Deep, importurile vor creşte la 50% în 2030, deci fără Neptun Deep România nu poate avea independenţă energetică. Şi fără modificări la Legea offshore nu putem să avem Neptun Deep", a mai spus reprezenta companiei energetice.
În prezent, OMV Petrom şi ExxonMobil deţin în proporţii egale proiectul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră.
Romgaz a ajuns la un acord privind preluarea participaţiei ExxonMobil, iar tranzacţia ar urma să fie fie finalizată în prima parte a anului viitor.
OMV Petrom va investi 2 miliarde de euro în blocul Neptun Deep din Marea Neagră. Primele gaze vor fi extrase în 2026 sau 2027, depinde de autorități
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

0
ANRE, sub presiune din cauza crizei energetică: miliarde de lei încă de decontat
0

6
Consiliul Judeţean Prahova cere 32 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru securizarea surselor de apă şi modernizarea sistemului de alimentare
6

19
FOTO Între randament pe hârtie și realitate: AXXIS Nova Resort & SPA - cum arată un proiect imobiliar, în prima linie la mare, care livrează
19

7
Aproximativ 400 de mineri vor fi disponibilizați odată cu închiderea CET Govora
7

18
CFR semnează un contract de peste 2 miliarde lei pentru reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş
18

7.121
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
7.121

2.216
Discuții la Palatul Victoria despre bani europeni și blocaje în sistem. Bolojan cere reguli clare pentru fondurile UE: „Investițiile nu trebuie blocate de interpretări diferite”
2.216

28
Gestionarea bagajelor în Europa: clasamentul companiilor aeriene în 2026
28

73
România intră tare pe piața mobilității verzi: Microbuzele electrice produse la Câmpina cuceresc Europa
73

2.965
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
2.965

13
Vodafone Business lansează o nouă ediție a Bootcamp-ului Deschis la Nou: 2 zile de mentorat, 15 experți, 300 de antreprenori
13

60
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
60

2.158
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
2.158
















Comentează