Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ONU aprobă rezoluția pentru un armistițiu umanitar în Gaza

John Minchillo/AP
onu

Adunarea Generală a ONU a votat în favoarea adoptării unei rezoluţii înaintate de ţările arabe prin care se cere instituirea imediată a unui armistiţiu umanitar în Gaza, scrie Rador Radio România.

Un amendament la rezoluţie propus de Canada, prin care se condamna explicit organizaţia Hamas, nu a fost aprobat. O majoritate covârşitoare de naţiuni a votat în favoarea rezoluţiei prin care se cereau mai multe lucruri, ca de exemplu instituirea imediată a unui armistiţiu umanitar care să ducă în final la o încheiere a focului, accesul nerestricţionat al ajutoarelor, protejarea civililor şi eliberarea tuturor civililor.

Diplomaţii au votat în condiţiile în care forţele israeliene şi-au intensificat atacurile aeriene şi terestre în Gaza.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.