Cel puţin trei milioane de afgani se află într-o situaţie de urgenţă alimentară absolută, confruntându-se cu riscul de foamete, ca urmare a secetei din cauza lipsei ploilor şi a zăpezilor iarna trecută, a avertizat luni coordonatorul umanitar al ONU pentru Afganistan, Toby Lanzer, citat de AFP preluată de Agerpres.
'Datele pentru Afganistan sunt foarte sumbre', a subliniat Lanzer.
'În ceea ce priveşte securitatea alimentară, avem astăzi cel puţin opt milioane de persoane încadrate la nivelul 3 şi cel puţin trei milioane de persoane la nivelul 4' de urgenţă, acesta din urmă precede foametea (nivelul 5, cel mai ridicat), a subliniat el.
La nivelul patru, 'aceste persoane supravieţuiesc cu mai puţin de o masă pe zi şi, după toate probabilităţile, această masă este compusă din pâine şi ceai. Aceasta nu poate dura' la nesfârşit, a deplâns Toby Lanzer situaţia.
'Trebuie să-i salvăm rapid. Acesta este un nivel de insecuritate alimentară de criză', a avertizat funcţionarul ONU, apreciind că, în caz contrar, 'există riscul ca aceşti oameni să ajungă la nivelul 5', ceea ce înseamnă foamete.
Potrivit Biroului Naţiunilor Unite de coordonare a afacerilor umanitare (UNOCHA) din Afganistan, 'aceste cifre sunt mult mai rele decât cele preconizate, fiind printre cele mai ridicate în lume şi care necesită un răspuns urgent'.
Cu titlu de comparaţie, în sudul Sudanului, numărul persoanelor încadrate la nivelul 4 de urgenţă este de 1,5 milioane şi puţin sub patru milioane la nivelul 3. Potrivit UNOCHA, 'nevoile Afganistanului sunt de două ori mai mari decât cele din sudul Sudanului'.
Conform previziunilor agenţiei ONU, 600.000 de persoane ar trebui salvate în octombrie, după ce 600.000 au fost ajutate luna trecută.
Apropierea iernii adaugă un grad de urgenţă la această criză. UNOCHA a stabilit mijlocul lunii decembrie ca dată limită pentru a ajuta cel puţin 2,5 milioane de persoane.
Produsele de bază trimise sunt făină de grâu îmbogăţită, linte, sare, ulei vegetal şi, în unele cazuri, zahăr.
'Această situaţie poate avea un efect major destabilizator în ţară', a avertizat totodată reprezentantul Naţiunilor Unite, indicând că nevoile alimentare prezentate se referă la 18 din cele 34 de provincii afgane, în principal cele din nordul şi vestul ţării.
Până la mijlocul lunii septembrie, aproximativ 250.000 de persoane au părăsit provinciile cele mai afectate de secetă din vestul ţării, majoritatea aflându-se acum în tabere improvizate.
Foametea a lovit Afganistanul de trei ori în ultimii 20 de ani, evocă Lanzer: 'Pentru mulţi (oameni) este cea mai gravă situaţie pe care au văzut-o în viaţa lor', adaugă el.
ONU avertizează - Cel puţin trei milioane de afgani se află într-o situaţie de urgenţă alimentară absolută
Articole Similare

30
Donald Trump cere Congresului SUA să adopte cât mai curând posibil un text bugetar care să pună capăt paraliziei bugetare
30

862
Negocieri de pace - Câți ucraineni sunt dispuși să renunțe la Donbas (sondaj)
862

18
Primii palestinieni răniţi şi bolnavi din Fâşia Gaza au trecut frontiera Rafah către Egipt
18

30
Delcy Rodríguez, preşedinta Venezuelei s-a întâlnit cu emisarul Statelor Unite la Caracas
30

1.129
Și-a condus cățelușa pe ultimul drum, apoi s-a aruncat în ocean: povestea tulburătoare a unui bărbat suferind de o boală în fază terminală
1.129

1.150
Scandalul Epstein se extinde: poliția britanică verifică acuzații grave la adresa lui Peter Mandelson
1.150

58
Grupul de călugări budiști care traversează Statele Unite pe jos se apropie de final
58

976
Moltbook, rețeaua socială care stârnește ingrijorare maximă: roboții AI amenință cu o 'epurare totală' a umanității
976

1.137
Numele unei românce ei va fi gravat pe Turnul Eiffel: decizia istorică a fost anunțată de Primăria Parisului
1.137

91
Zelenski anunță că Rusia a respectat în mare parte un armistițiu în privinţa infrastructurii energetice a Ucrainei
91

785
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia acuză Ucraina de atacuri în regiunea Belgorod, în timp ce pe teritoriul ucrainean au fost lovite mai multe orașe
785

43
Elon Musk anunţă că SpaceX preia xAI, în timp ce miliardarul vrea să construiască centre de date în spaţiu şi un 'soare conştient'
43

946
Cât teritoriu a reușit să cucerească Rusia după aproape patru ani de război cu Ucraina
946

















Comentează