Consiliul economic şi social al Naţiunilor Unite (ECOSOC) a votat miercuri excluderea ''imediată'' a Iranului din Comisia ONU privind Statutul Femeii (CSW) din cauza reprimării manifestaţiilor din republica islamică începând din septembrie, potrivit AFP.
ECOSOC, în subordinea căreia se află CSW, s-a pronunţat cu 29 voturi pentru, opt voturi contra şi 16 abţineri în favoarea ieşirii Iranului din CSW pentru restul mandatului până în 2026, în urma adoptării unei rezoluţii prezentate de SUA - care nu au relaţii diplomatice cu Iranul din 1980.
Textul adoptat exprimă ''o îngrijorare gravă faţă de acţiunile guvernului Republicii Islamice Iran începând din septembrie 2022, care subminează de o manieră continuă şi reprimă tot mai mult drepturile umane ale femeilor, în special dreptul la liberă exprimare şi opinie, adesea cu o folosire excesivă a forţei''.
Din aceste motive, ECOSOC ''decide să retragă cu aplicare imediată aderarea Republicii Islamice Iran la Comisia privind statutul femeii pentru restul mandatului său 2022-2026'', indică rezoluţia ONU.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe, John Kirby, a salutat acest vot ''important'' ţinând cont de ''maniera în care Iranul continuă să îi trateze pe manifestanţii paşnici în ţară, în primul rând pe femeile care au lansat aceste proteste''.
O mişcare de contestare a izbucnit în Iran după moartea tinerei Mahsa Amini, o kurdă iraniană de 22 de ani, la 16 septembrie, la trei zile după arestarea sa la Teheran de către poliţia moravurilor (instituţie dizolvată între timp), care o acuza că a încălcat codul vestimentar strict care le impune femeilor să poarte văl în public.
Pe parcurs, manifestaţiile pentru libertatea femeilor s-au transformat într-o mişcare împotriva regimului religios, care se confruntă cu o contestaţie fără precedent după Revoluţia islamică din 1979.
În total, conform ONG-ului Iran Human Rights (IHR), cu sediul la Oslo, cel puţin 458 de persoane, printre care 63 de copii şi 29 de femei, au fost ucise în perioada 16 septembrie - 7 decembrie în timpul reprimării manifestaţiilor din Iran.
ONU expulzează Iranul din Comisia privind Statutul Femeii
București
9°C
Articole Similare

14
Consolidarea relațiilor bilaterală - Arabia Saudită va acorda Pakistanului un ajutor de trei miliarde de dolari
14

806
Adevărata problemă pentru Donald Trump: Blocada maritimă din Iran lovește puternic în China și în India
806

13
Șeful AIEA îndeamnă la controale stricte în Iran în orice acord de pace
13

2.517
Donald Trump continuă disputa cu Papa Leon: Poate îi spune cineva Papei
2.517

58
Războiul din Orientul Mijlociu lovește luxul: magazinele din aeroporturi, în picaj
58

3.703
Liderul Chinei vorbește despre o resetare a ordinii mondiale ”cum se întâmplă o dată la un secol”
3.703

1.707
Regele Charles pregătește o vizită istorică în SUA, dar momentul naște controverse uriașe: Se va întâlni cu Donald Trump, cel care este fascinat de familia regală britanică
1.707

73
Naufragiu în Marea Andaman - Cel puțin 250 de oameni au fost dați dispăruți
73

1.116
Kremlinul nu-și uită aliatul - Serghei Lavrov apără cauza Iranului la Beijing
1.116

52
Acord de cooperare: Ucraina va produce drone în Norvegia
52

3.839
Bubuie o criză de proporții în Europa: Deja se simt primele efecte ale unei penurii sistemice de combustibil pentru avioane
3.839

5.416
Grupul ultra secret Bilderberg, care reunește adevărata elită mondială, s-a reunit la Washington: Decizii într-un moment de criză profundă
5.416

53
Japonia şi Polonia ridică relaţia bilaterală la nivel de parteneriat strategic
53
















Comentează