Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ONU face apel la autoritățile de la Hong Kong să nu îngrădească dreptul cetățenilor de a protesta

YouTube
hong kong

Consiliul Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului a anunțat vineri că orice măsură luată de autoritățile de la Hong Kong în privința protestelor antiguvernamentale trebuie să respecte legislația internațională și libertatea de întrunire, potrivit Reuters.

Purtătoarea de cuvânt a Consiliului, Marta Hurtado, a declarat, la Geneva, că orice utilizare a violenței trebuie să reprezinte o excepție și să respecte standardele internaționale, inclusiv principiul oportunității și proporționalității.

„Orice restricție trebuie să se bazeze pe lege și să fie proporțională. Libertatea de întrunire este un drept fundamental de care cetățenii trebuie să se poată bucura fără restricții”, a spus aceasta. Ea a mai adăugat că utilizarea armelor de foc este acceptabilă doar „ca ultimă soluție” și doar în cazul unor pericole iminente.

Reacția Consiliului vine în contextul în care șefa Executivului din Hong Kong, Carrie Lam, a anunțat că va face uz de o lege rar utilizată care le permite autorităților să le interzică cetățenilor să își acopere fețele în timpul protestelor.

Pentru a putea interzice acoperirea fețelor în timpul protestelor, Carrie Lam a făcut uz de o lege din perioada colonială, care permite Guvernului să ia diverse decizii în situații de urgență. Legea nu a fost folosită din 1967 și îi permite șefului Executivului să „ia orice decizie pe care o consideră necesară pentru interesul public” în situații de urgență, fără să fie necesar acordul Legislativului.

Demonstraţiile prodemocraţie din Hong Kong durează de patru luni, izbucnind ca reacţie la un controversat proiect de lege care ar fi facilitat extrădările în China. Aproximativ 1.400 de protestatari au fost reţinuţi de la începutul protestelor, iar mulţi sunt inculpaţi.

Fostă colonie britanică, Hong Kong-ul a fost cedat Chinei de către Marea Britanie în anul 1997, cu condiţia ca acest teritoriu să păstreze „un nivel ridicat de autonomie, cu excepţia afacerilor externe şi a domeniului apărării” pentru o perioadă de 50 de ani. Astfel, acest teritoriu are un sistem legislativ diferit de cel al Chinei, prin intermediul principiului „O ţară, două sisteme”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.