Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Opera Comică pentru Copii deschide Târgul Poveste de Crăciun 2020

opera comica

Primul Târg Online de Crăciun pentru Copii din lume își deschide porțile virtuale pentru a-i primi pe toți în atmosfera lui de poveste. Opera Comică pentru Copii organizează și în acest an cel mai frumos eveniment pentru copii, o adevărată poveste cu zeci de activități specifice, de la muzică clasică și colindători, la ateliere de creație, derdeluș, patinoar și chiar bătaie cu bulgări. Anul acesta, atmosfera de sărbătoare se mută în mediul online și reușește astfel să ajungă în toată țara, bucurând copiii care abia așteptau evenimentul, inclusiv pe cei care care locuiesc în străinătate și nu ar fi putut ajunge în Calea Giulești 16.

Toate obiectivele pregătite pentru tradiționalul târg vor fi deschise din 20 noiembrie, iar nerăbdătorii sunt invitați să se înscrie din timp, pentru a fi la curent cu fiecare noutate, pe pagina evenimentului: https://povestedecraciun.net.

„În fiecare an, în preajma sărbătorilor, auzim des îndemnul de a fi mai buni, mai generoși, mai atenți cu cei din jurul nostru și, dacă-mi este îngăduit, „mai” prezenți în viețile celor care contează pentru noi. În ceea ce privește echipa Operei Comice pentru Copii, prezența noastră a fost neîntreruptă în viața celor care contează pentru noi, adică a spectatorilor noștri de pretutindeni, indiferent de situație. Ne pregătim de o nouă etapă în care bucuria va fi la ea acasă. În luna martie am adus spectacolul la tine acasă, prin aplicația Opera Copiilor, astăzi venim cu Târgul „Poveste de Crăciun”, în casele fanilor noștri. V-am pregătit o sumedenie de surprize la primul Târg de Crăciun Online pentru Copii din lume și vă îndemn, desigur, să fiți alături de cei dragi și de Opera Comică pentru Copii", a declarat Felicia Filip, director general al instituției.

Citește și: Atac de ultimă oră al lui Gheorghe Piperea: Justiția nu poate dispune suspendarea gravelor restricții de drepturi impuse de Aradat, pe motiv de epidemie

Dintre cele mai iubite activități online se anunță deja atelierele de creație LIVE, la care cei mici vor realiza diverse decorațiuni cu ajutorul spiridușilor pricepuți, dar și patinoarul, derdelușul, bulgăreala sau întâlnirea cu Moș Crăciun, care abia așteaptă să vorbească în direct cu cei mai cuminți copii.

Nu vor lipsi spectacolele unice ale Operei Comice pentru Copii, „Spărgătorul de Nuci” fiind doar cel mai așteptat dintre ele. Iar pentru a crea adevărata atmosferă magică de sărbători, cete de colindători vor ajunge LIVE în casele tuturor!

Opera Comică pentru Copii, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, a fost prima care a mutat activitatea în mediul online, imediat după aplicarea măsurilor de urgență din 9 martie 2020, prima instituție culturală cu aplicație mobilă proprie, cu spectacole și emisiuni originale, apoi prima care a dat startul spectacolelor din 1 iunie 2020, odată cu prima zi când acestea au fost permise, prezentând 100 de reprezentații până la finalul lunii octombrie, iar acum se adaptează din nou, realizând prima ediție a Târgului „Poveste de Crăciun Online” și găsind soluții pentru ca toți copiii, mici și mari, să simtă și anul acesta adevărata atmosferă a Sărbătorilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.