Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Operațiunea Normandia în Ucraina

ucraina moldova georgia

Preşedinţii ucrainean, rus, francez şi cancelarul german vor discuta miercuri la telefon pentru a face bilanţul punerii în aplicare a acordurilor de pace în estul separatist prorus al Ucrainei, a anunţat marţi Kievul, potrivit Agerpres.

Şeful statului ucrainean Petro Poroşenko a discutat marţi la telefon cu cancelarul german Angela Merkel pentru 'coordonarea poziţiilor în ajunul discuţiilor telefonice în formatul numit Normandia ce vor avea loc pe 30 decembrie' cu preşedinţii francez Francois Hollande şi rus Vladimir Putin, a anunţat serviciul de presă al lui Poroşenko într-un comunicat.

Poroşenko şi dna Merkel 'au discutat stadiul implementării acordurilor de la Minsk' semnate în februarie în capitala Belarus în urma medierii franco-germane şi în prezenţa lui Putin pentru a pacifica estul Ucrainei unde conflictul între forţele ucrainene şi rebelii proruşi a făcut peste 9.000 de morţi din aprilie 2014.

Preşedintele ucrainean a dat asigurări că 'rebelii proruşi violează tot mai des armistiţiul şi se dedau la provocări', potrivit comunicatului.

Acordurile de pace semnate la Minsk au contribuit la încheierea fazei active a luptelor, dar o soluţionare paşnică a conflictului pare încă departe, aminteşte France Presse.

Vezi si: EXCLUSIV Traian Băsescu pregătește marea lovitură pe scena politică

Vezi și: Dezvăluiri bombă: Principesa Margareta a înregistrat mesajul video prin care anunţă decesul Regelui

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.