Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Operaţie rară efectuată în premieră la Spitalul Judeţean Sibiu - a fost salvat un tânăr înjunghiat în inimă

SANADOR
sanador operatie inima sala spital medici

Viaţa unui bărbat de 38 de ani, care fusese înjunghiat în inimă, a fost salvată de către chirurgul cardiovascular Gabriela Cozmanciuc de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu, în urma unei operaţii efectuate în premieră la unitatea medicală, potrivit Agerpres.

În lipsa dotării spitalului cu un platou tehnic performant, practic a fost cusut cordul pacientului, fără ca acesta să fie oprit, potrivit medicului care a efectuat intervenţia.

"Sunt puţine cazurile în care pacientul trăieşte, fără să ai un platou de chirurgie cardiacă. Din ce cunosc, chirurgie fără platou de chirurgie cardiacă, în cazul unui bolnav înjunghiat în inimă, a mai făcut un brazilian şi pacientul a scăpat cu viaţă. (...) Norocul a fost că pacientul a ajuns în timp util la spital, dar să faci operaţia pe cord bătând, cu gaură aşa de mare, este destul de dificil. A fost vorba despre o operaţie pe cord deschis, cu o plagă de ventricul stâng de 3-4 centimetri transfixiantă, cu franjurare posterioară", a declarat, pentru AGERPRES, Gabriela Cozmanciuc.

Citește și: Se ZGUDUIE ministerul de INTERNE - Pretinse fapte penale de ABUZ în SERVICIU și DELAPIDARE..

Pacientul este internat, în prezent, la Terapie Intensivă, cu o evoluţie bună, conştient, după ce a fost operat vineri seara, timp de trei ore, în secţia de Chirurgie a SCJU. Spitalul sibian nu are o secţie specializată de chirurgie cardiovasculară, spre deosebire de centrele cunoscute din ţară, ceea ce a îngreunat intervenţia.

Practic, chirurgul cardiovascular a fost nevoit să îi ţină cu mâna stângă cordul bolnavului, în aşa fel încât să-i oprească sângerarea, dar ca pacientul să aibă totuşi tensiunea necesară şi să coase un petec confecţionat din proteze tubulare vasculare.

"A fost foarte important să cos fără să opresc cordul, să nu pierd sânge, să opresc sângerarea şi, în acelaşi timp, să las acel ventricul să debiteze sângele normal, ca pacientul să aibă tensiune. Din fericire, pacientul este bine acum", a mai menţionat Gabriela Cozmanciuc.

Potrivit acesteia, la asemenea intervenţii chirugicale este nevoie de doi medici chirurgi cardiaci, doi anestezişti, două asistente specializate. La spitalul din Sibiu s-a reuşit această operaţie cu ajutorul medicului anestezist Ioana Codru, a medicului de chirurgie generală Alin Miheţiu şi a unei singure asistente de chirurgie generală, fără experienţă în astfel de operaţii. Bărbatul operat la Sibiu fusese înjunghiat cu un cuţit cu o lamă lată de trei centimetri, care practic i-a străpuns inima.

Gabriela Cozmanciuc a mai operat în Franţa o femeie înjunghiată în inimă şi alta împuşcată tot în inimă, însă acolo a beneficiat de un platou de chirurgie cardiacă, cu dotarea tehnică adecvată.

Potrivit Gabrielei Cozmanciuc, mortalitatea este de 80% - 90% în marile centre de chirurgie cardiacă, în cazul unor asemenea intervenţii, fiind foarte important printre altele, cât de repede ajunge pacientul la spital, ce echipă medicală intervine şi ce dotare există în acea unitate spitalicească.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.