Polițiștii de frontieră din Giurgiu au găsit, între 9 și 11 octombrie 2025, peste 3.000 de articole vestimentare, încălțăminte și parfumuri suspecte de contrafacere, în patru autocare care veneau din Turcia, scrie news.ro.
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a patru autocare, 3.004 articole vestimentare, perechi de încălțăminte și produse de parfumerie, toate inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.
Controale făcute în perioada 9-11 octombrie
Controalele au avut loc în perioada 9-11 octombrie, pe DN5, în cadrul planului de acțiune „Joint Action Day - PIRATES 3”. Autocarele circulau pe ruta Turcia-România.
Bunurile aparțineau unor pasageri, un cetățean român de 34 de ani și mai mulți cetățeni turci, cu vârste între 25 și 53 de ani, care nu au putut prezenta documente de proveniență pentru mărfuri.
Produsele, evaluate la aproximativ 872.900 de lei dacă ar fi fost vândute ca originale, au fost confiscate și duse în camera de corpuri delicte, iar polițiștii au deschis dosare penale.
Cercetările continuă pentru infracțiunea de punere în circulație a unor produse care poartă mărci identice sau similare cu cele înregistrate, urmând ca la final să fie luate măsuri legale.
Comentează