Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Operațiune de salvare în Neamț: Un grajd s-a prăbușit peste un gospodar și peste mai multe animale

Pompierii din cadrul ISU Neamţ intervin, luni, pentru salvarea unui bărbat din localitatea Boiştea, comuna Petricani, peste care s-a prăbuşit un grajd, a declarat, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Irina Popa, potrivit Agerpres.

În interiorul grajdului dărâmat se află şi 20 de vaci.

Citește și: FSLI intră în plin SCANDAL privind cursurile online: Iohannis e SOMAT să publice legea prin care profesorii primesc sprijin

"Colegii au reuşit să scoată de sub dărâmături un bărbat în stare conştientă, căruia îi sunt acordate îngrijiri medicale. Pompierii continuă misiunea pentru a salva şi animalele", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Potrivit primelor informaţii, construcţia este din lemn, iar în momentul în care s-a prăbuşit a antrenat şi mai mulţi baloţi de paie depozitaţi în interior.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.